Sediul PSD Satu Mare a fost atacat cu sticle incendiare care au explodat

Comentează

Sediul PSD Satu Mare a fost atacat cu sticle incendiare duminică. La intrarea în sediul filialei au fost puse două cocktailuri Molotov care au explodat.

Conducerea PSD Satu Mare a anunțat că sediul partidului a fost ținta unui atac, conform Agerpres.ro.

„Două sticle au fost incendiate duminică şi puse chiar la uşa de intrare în sediul PSD Satu Mare, acestea explodând imediat. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, iar în sediul PSD nu se afla nimeni în acel moment. Un trecător a observat sticlele incendiate şi a sunat să ne informeze despre situaţie", au scris social-democraţii, pe Facebook.

Zona care a luat foc la intrarea în sediul PSD Satu Mare

Reprezentanții PSD Satu Mare au anunțat că vor pune o plângere la Poliție.

„PSD Satu Mare va depune plângere la Poliţie. Autorii vor putea fi identificaţi cu uşurinţă de poliţişti, întrucât în zonă sunt instalate mai multe camere de supraveghere. Considerăm că critica, protestul, libertatea de exprimare sunt sănătoase şi garantate de Constituţie, dar violenţele şi actele extremiste NU!", au mai scris social-democraţii.

În februarie, polițiștii au demarat o anchetă, după ce sediul PSD din Cluj a fost atacat cu un cocktail Molotov. Președintele PSD Cluj, deputatul Horia Nasra, a reclamat că indivizi necunoscuți au dat foc unor ziare în fața sediului filialei județene a partidului și au aruncat în fața ușii cu un cocktail Molotov.

Sursa foto: PSD Satu Mare / Facebook

Citește și RETROSPECTIVĂ/ Săptămâna haosului în politică. Punct culminant în războiul lui Dragnea cu Statul Paralel

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Vânt, lapovită și ninsoare (1)
11:35
ANM anunță ploi, lapoviță, ninsori și vânt de până la 90 km/h. Zonele în care vine frigul de duminică
Arhiva foto
11:00
Cristian Mungiu vrea să-ți testeze empatia, nu să-ți valideze opiniile, scrie The New York Times. Presa franceză spune că „Fjord” e reacționar
MONDEN
Radu Valcan si Armina la Insula Iubirii
11:24
„Insula Iubirii” 10 octombrie 2026. Ies la iveală detalii șocante despre unii concurenți. Iubita lui Marcel vrea să plece acasă
Delia si Andra
10:30
Care sunt cei mai bine plătiți artiști din România. Impresarul vedetelor dezvăluie onorariile lui Smiley, Andra, Delia și Ștefan Bănică Jr.
POLITIC
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan
10:52
Sorin Grindeanu, replică lui Ilie Bolojan: „Lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie”
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Ultimele știri
12:30
„Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei” la ANM: Diana Buzoianu denunță cumpărături de peste 300.000 de lei pe parfumuri, haine și accesorii
12:30
Un șofer acuzat că a forțat un polițist să frâneze, pretinde că a fost confundat. A primit 1.600 de lei amendă, dar instanța din Oradea a anulat-o
12:01
Antrenorii de la „Vocea României” 2026 și-au mărit echipele. Cine a urcat pe scenă în ediția de aseară
11:57
Bucureștiul trece de la 29 la 15 grade într-o singură zi. ANM anunță când încep ploile care vor cădea aproape fără oprire
TRENDING
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
07:59
Benzina și motorina s-au ieftinit iar sâmbătă, 10 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Cine transmite Marele Premiu de Formula 1 din Singapore 2026 la TV. La ce oră încep cursa, calificările și sprintul de la Marina Bay
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
O femeie practică tehnici de respirație și meditație acasă
Exclusiv
11:49
Cum îți gestionezi stresul zilnic: tehnici de mindfulness pentru 10 minute pe zi
Turku, Marea Baltică
11:49
Salariu de 2.000 de euro pentru o săptămână de muncă, dar angajatul trebuie să aibă un nas fin. Locul de muncă inedit din insulele Mării Baltice
Câtă apă se pune la orez
11:09
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
fost profesor universitar de 100 de ani, din nou student, se uită la cărțile de pe un raft
08:02
Un fost profesor universitar de 100 de ani s-a înscris din nou la facultate: „Sunt de două ori mai în vârstă decât profesorii de acolo”
O femeie care aranjează cărțile pe un raft
06:00
Cum să-ți organizezi casa cu regula de 80/20: „Mai mult spațiu, mai puțin stres”
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Cum menții masa musculară după 40 de ani
16 sept.
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Trecutul încă vorbește de pe zidurile fostei Uzine Tractorul
Reportaj
10:00
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
Dumitru Stelea (1)
09:31
Un sibian de 57 de ani a plecat de acasă cu o bicicletă de la Decathlon și un cort. În 100 de zile a parcurs 13.080 de kilometri și a trecut prin 24 de țări
Avion F-18
08:45
Mesaje RO-Alert, emise în Tulcea după ce două ținte aeriene au fost detectate în apropierea graniței cu România. Două avioane F-18 au fost ridicate pentru monitorizare
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Fata de 12 ani urcată cu forța într-o mașină în Teleorman a fost găsită, iar alerta de răpire a fost ridicată
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...