Șeful IPJ Mureș este verificat de superiori după ce a fost prins de radar cu peste 100 km/h în localitate, dar nu i s-a făcut niciun dosar

Comentează
Arhiva foto

Șeful Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, Dumitru Bîltag, este cercetat de Direcția Control Intern din cadrul Poliției Române, au declarat surse din Poliție pentru ziarul Libertatea. Verificările vin după ce, în urmă cu o săptămână, ziarul a publicat o înregistrare în care șeful IPJ Mureș a fost surprins de agenții de la Rutieră în timp ce conduce cu peste 100km/h în localitate. Deși înregistrarea datează de mai bine de două luni, pe numele polițistului nu a fost înregsitrat niciun dosar de contravenție.

„Cazul șefului IPJ Mureș, Dumitru Bîltag, este verificat acum de cei de la Direcția Control Intern. Inițial, s-a spus de către anumite sindicate din Poliție că filmulețul a fost șters de pe RADAR, dar nu este așa. El a intrat în posesia celor care fac verificări în acest moment”, au declarat surse din Poliție pentru ziarul Libertatea.

Dumitru Bîltag a spus că nu poate oferi detalii suplimentare.

Sunt verificările IGPR-ului, este structura ierarhic superioară. Eu nu mă pot pronunța, când se finalizează vom vedea care este situația.Dumitru Bîltag, șeful IPJ Mureș:

Dumitru Bîltag a intrat în atenția superiorilor după ce pe 2 septembrie Libertatea a publicat imagini cu mașina șefului IPJ Mureș surprinsă de radar în timp ce conducea cu peste 100 km/h în localitate. Potrivit polițistului care se aude pe înregistrare, șeful IGP Mureș nici nu oprește la semnalele celor de la Rutieră.

Atunci, Bîltag recunoaște că este mașina sa, dar a spus că nu a primit nicio notificare de la colegii de la Rutieră în care să fie anunțat că a încălcat regulile de circulație. De asemenea, el a mai precizat că nu a văzut echipajul de poliție.

Bîltag a mai spus că în spatele acestei povești s-ar afla un polițist de la Serviciul Rutier pe care l-a sancționat în trecut pentru o problemă legată de permisul de conducere, iar acum încearcă să-l denigreze.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv duminică, 13 septembrie. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
16:41
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după bătaia din Centrul Vechi cu Danu Spartanu
Autostrada 2 București - Constanța, România - 10 august 2021: Un agent al Poliției Rutiere din România folosește un radar de viteză.
15:01
Un șofer a circulat cu 223 km/h pe Autostrada A3 Turda - Borș. Pe A1, un croat a mers cu 204 km/h
MONDEN
Radu Vâlcan la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
16:52
Noutatea de la „Insula Iubirii” 2026. Ce le-a spus Radu Vâlcan concurenților. Flacăra ispitei s-a aprins pentru Bianca, soția lui Marco
Valentina Pelinel și Cristi Borcea în vacanță. Sursa FOTO/ Facebook
16:05
Valentina Pelinel și Cristi Borcea aniversează 8 ani de căsnicie. Cum au fost surprinși cei doi. „Am trecut prin zile senine și prin momente mai grele”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
09:34
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
08:34
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
17:21
O hartă falsă atribuită New York Times arată o Ucraină fără acces la mare. Cum este folosită în propaganda rusă
17:03
A cumpărat un apartament în Sicilia cu 27.000 de euro și acum îl vinde. „Trebuie să-l vezi”
15:11
Trenul Kiev-Varșovia, lovit de o dronă rusească la doi kilometri de Polonia. Der Spiegel susține că Boris Johnson și mai mulți oficiali europeni ar fi fost în tren I VIDEO
17:00
Poveștile lui Lucian Daghie, românul care a vizitat 190 din cele 193 state ONU: „Nimic nu se compară cu Dzangha-Shanga”. Unde mai trebuie să ajungă
TRENDING
12:47
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
08:12
Revolut, păcălit de infractori, le-a dat pașapoarte, selfie-uri și date despre Bitcoin
12:59
Peste 8.300.000 de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu
07:00
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
China a inaugurat la Shanghai primul drum realizat din peste 6000 de sticle de lapte reciclate.Sursă foto: captură video/ Youtube.
16:00
China a construit în 2021 primul „drum din plastic” în Shanghai din 6.000 de sticle de lapte: ce este soluția Dow
Un meșter montează faianță albă cu aspect de marmură pe pereții din baie
14:46
Poți pune faianța nouă peste cea veche, în baie, dar cu o condiție crucială
Insula exotică pe care riști interdicția pe viață de a mai intra și o amendă de 24.000 de euro, dacă faci un filmuleț. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Shutterstock
14:07
Insula exotică pe care riști interdicția pe viață și o amendă de 24.000 de euro, dacă faci un filmuleț
Nasterea te face mama. Dr Ciprian Morariu si Aurelia Petre despre fenomenul cezarienelor. Foto arhiva personala
13:00
„Nașterea te face mamă, nu calea prin care naști”. Fenomenul cezarienelor în România: între decizia medicală, teama de durere și dorința de siguranță
Interior modern de bucătărie cu blat din lemn și ustensile de bucătărie pentru prepararea mâncărurilor, într-un apartament confortabil
12:30
Cum să îți organizezi bucătăria pentru a găti rapid și curat
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Clădirea UGIR de pe strada George Enescu
Reportaj
15:00
Ați trecut de sute de ori pe lângă ea. Știați ce ascunde această clădire din centrul Bucureștiului?
Aparate foto la reducere de Black Friday
11:00
Black Friday 2026: când încep cele mai mari reduceri din an în România
Curcubeu de după nori
10:21
După ploi și frig, meteorologii anunță vreme mai caldă: unde se anunță 30 de grade Celsius
Judecătoare
Analiză
10:00
Procesul judecătoarei care n-a motivat 821 de hotărâri judecătorești: Monica Cipariu ar putea plăti pentru victima unui criminal eliberat și din vina ei
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă