În documentul publicat de senatorul social-democrat Răzvan Cuc pe pagina sa de Facebook se arată că Direcția de Sănătate Publică Neamț își exprimă acordul ca Spitalul Județean să organizeze un concurs pentru ocuparea mai multor posturi de asistent medical. Potrivit actului, pot participa la concurs doar persoanele vaccinate anti-COVID-19 cu schema completă sau cele care au trecut prin boală. Răzvan Cuc califică această decizie drept un „abuz flagrant”, relatează News.ro.
„Spitalul a cerut DSP Neamţ, aşa cum prevede legea, aprobare ca să organizeze un concurs pentru a angaja personal medical. Ce credeţi că au răspuns conducătorii DSP Neamţ? Sub trei semnături şi cu o mare ştampilă pe hârtie, conducătorii acestei instituţii au decis că la concurs pot participa doar «persoane vaccinate împotriva virusului SARS-COV-2»”, scrie Răzvan Cuc pe Facebook, precizând că el este vaccinat și crede că imunizarea „este cea mai bună soluție în acest moment pentru a depăși acest cumplit val 4 al pandemiei”.
„Nu poți condiționa un concurs de angajare de statutul de «vaccinat». Da, trebuie luate măsuri de protecție, dar nu poți să împarți lumea în două pentru că așa l-ai văzut pe șeful tău că face. Suntem oameni liberi și responsabili, nu stabilește nici Cîțu, nici Iohannis și nici vreunul din acoliții lor că oamenii care nu s-au vaccinat trebuie decăzuți din drepturi”, mai precizează senatorul social-democrat.
Fostul ministru afirmă că persoanele care au luat această decizie ar trebui să-și piardă funcțiile, adăugând că „un funcționar public nu poate avea asemenea «scăpări»”.
„Dacă semnatarii documentului pe care îl prezint mai jos ar fi scris așa ceva pentru congresul iresponsabil al PNL care a adunat 5.000 de liberali la Romexpo încălcând flagrant legea, ar fi fost zburați din funcții pentru nesupunere politică”, conchide Răzvan Cuc.