Șerban Pop, fostul șef al Fiscului, a fost depistat, marți, în Italia, în Como, potrivit unor surse judiciare. Fostul șef al Fiscului era dat în urmărire generală, astfel că se va aplica mandatul european de arestare, urmând ca instanța din Italia să se pronunțe asupra executării mandatului și predării acestuia către România, după transmiterea documentației necesare de către instanța din România.

În acest moment, Șerban Pop este arestat și se află în Penitenciarul Como.

Șerban Pop a fost condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul Alinei Bica, fiind acuzat de trafic de influență. Este vorba despre dosarul în care Bica a fost achitată și în care a mai fost condamnat și Horia Simu.

Ulterior condamnării, Șerban Pop a fost dat în urmărire națională și internațională.

Șerban Pop a fost numit în fruntea ANAF în aprilie 2012, de premierul Mihai Răzvan Ungureanu. Acesta declara atunci că l-a ales pe Şerban Pop „pe baza mai multor recomandări”, apreciind că Pop are „un CV impecabil”. Pop a fost retras de la conducerea Agenţiei de Administrare Fiscală în aprilie 2013, după o discuţie cu premierul Ponta.


CITEȘTE ȘI: 

CORESPONDENȚĂ LIBERTATEA DIN RAFINA, GRECIA | Satul care a ars în proporție de 80%. Peste 30 de oameni au murit și jumătate din case au ars

Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
PARTENERI - GSP.RO
Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
BOMBĂ! Cine sunt, de fapt, fostele soții ale lui Toni Iuruc. Cu cine s-a iubit actualul bărbat al Simonei Halep
Playtech.ro
BOMBĂ! Cine sunt, de fapt, fostele soții ale lui Toni Iuruc. Cu cine s-a iubit actualul bărbat al Simonei Halep
Săptămâna viitoare am putea avea record de îmbolnăviri. Medicii fac scenarii sumbre: "Mortalitate care poate ajunge la 5-10% din populație"
Observatornews.ro
Săptămâna viitoare am putea avea record de îmbolnăviri. Medicii fac scenarii sumbre: "Mortalitate care poate ajunge la 5-10% din populație"
Horoscop 23 septembrie 2021. Săgetătorii trebuie să dea curs invitațiilor care vin de la prieteni
HOROSCOP
Horoscop 23 septembrie 2021. Săgetătorii trebuie să dea curs invitațiilor care vin de la prieteni
Căsătoriți pe nevăzute”. George și Cristina s-au căsătorit, în ciuda criticilor părinților ei
Știrileprotv.ro
Căsătoriți pe nevăzute”. George și Cristina s-au căsătorit, în ciuda criticilor părinților ei
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Telekomsport
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Laptopurile ASUS OLED ajută ochii asediați de lumina albastră
PUBLICITATE
Laptopurile ASUS OLED ajută ochii asediați de lumina albastră