Poliția din Lituania a anunțat, miercuri, că a intervenit pentru a ”aplana” situația, notează AFP.

”Am fost informați că un bărbat și cei doi fii adulți au refuzat să lase o femeie să iasă din baie după ce ea le-a spus că ar putea fi infectată cu coronavirus”, a spus purtătorul de cuvânt al Poliției Naționale, Ramunas Matonis, pentru AFP.

Femeia i-ar fi spus soțului său că ar fi putut lua virusul vorbind cu o persoană care venise din străinătate.

”Poliția a mers acolo, nu a avut loc nici o violență și nicio plângere, așa că a fost chemată o ambulanță”, a adfăugat purtătorul de cuvânt.

Potrivit mass-mediei locale, femeia a fost testată negativ la coronavirus.
Până acum, doar un caz de contaminare a fost înregistrat în Lituania, o țară baltică de 2,8 milioane de oameni. Este vorba de un bărbat de 39 de ani care a fost recent în Verona, nordul Italiei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.