Sindicatul Europol a postat pe pagina sa de Facebook, miercuri, fotografii din interiorul Facultății de Jandarmi, după ce conducerea Academiei de Poliție a afirmat că fotografiile cu condițiile mizere din Academia de Poliție, postate luni seară de Sindicat, sunt „excepții”.
„Pentru că s-a încercat distorsionarea realității de către conducerea Academiei de Poliție, afirmându-se că pozele/video sunt „excepții” din pavilioanele cu dormitoare, mai jos vă prezentăm imagini din grupurile sanitare din incinta sălilor de curs ale Facultății de Jandarmi”, a scris Sindicatul pe Facebook.
Acesta mai spune că pe lângă „scurgeri, infiltrații, igrasie, rugină, mizerie, mucegai”, mirosul „înțepător” este și el de nesuportat.
„Avea dreptate ministrul Bode acum 4 zile când a primit «onorul» la depunerea jurământului militar de credință: «o comunitate universitară performantă»”, mai transmite Europol.
Luni seară, Sindicatul Europol a postat fotografii din interiorul spațiilor de cazare ale Academiei de Poliție, precizând că acestea sunt „mult mai proaste decât în orice penitenciar din țară”.
În replică, instituția de învățământ a precizat că trece printr-un proces de modernizare şi că au fost dispuse măsuri pentru ca astfel de situații să nu se mai repete.