Șeful Postului de Poliție Comănești, județul Bacău, se afla cu autospeciala de serviciu pe un pod, într-o coloană de vehicule formată la ieșirea din Suceava către Dărmănești.

La un moment dat, polițistul a văzut că de la un autoturism aflat în fața sa la 100 de metri a început să iasă fum și să se manifeste flăcări, fără ca șoferul să realizeze acest lucru.

Polițistul a pus în funcțiune semnalele acustice și luminoase, s-a deplasat lângă autoturismul care începuse să ardă, a oprit circulația pe ambele sensuri și a realizat o zonă de siguranță pentru celelalte vehicule și persoane.

„Apoi, a sărit în sprijinul șoferului, folosind extinctorul din dotarea autospecialei. Exemplul polițistului a fost urmat și de către alți participanți la trafic, care au intervenit și l-au sprijinit. Florentin a fost astăzi omul potrivit la locul potrivit și a prevenit o situație care putea avea urmări din cele mai tragice în condițiile ambuteiajului creat la acea oră de vârf, pe podul suspendat”, se arată într-o postare a MAI.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.