Judecătoria Sectorului 6 a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a șoferului în vârstă de 52 de ani care s-a urcat băut şi drogat la volan şi a accidentat mortal un motociclist, joi seara, în Drumul Taberei, scrie Digi 24.
Accidentul s-a produs pe 12 octombrie, în jurul orei 22:25, când șoferul în vârstă de 52 de ani nu a acordat prioritate la intersecția cu Drumul Taberei unui tânăr motociclist. Acesta a intrat în plin în autoturism și a murit la locul impactului.
„Conducătorul autovehiculului a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentrație de 0.68 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma efectuării testării preliminare cu aparatul DrugTest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a unei substanțe psihoactive. În acest context, conducătorul autovehiculului a fost condus la I.N.M.L., în vederea prelevării de mostre biologice”, au transmis polițiștii bucureșteni.
Șoferul a fost apoi reţinut şi prezentat în instanţă, iar un judecător a decis vineri seara arestarea lui pentru 30 de zile.
Şoferul este cercetat pentru ucidere din culpă și dacă va fi găsit vinovat, va ajunge la închisoare, conform legii Anastasia.
MoSi202 14.10.2023, 17:07
Dumnezeu să - l odihnească! Din nou un inconștient beat/ posibil drogat a produs această tragedie!
nicoleta1 14.10.2023, 18:05
Un om in toata firea dar inconstient
nicoleta1 14.10.2023, 18:06
E normal sa fie arestat pentru faptele sale
StanValentin1971 15.10.2023, 00:04
Toleranta ,,0" pentru consum droguri/ bautura
.ZORRO. 15.10.2023, 00:20
Merita arestul si pedeapsa cu executare, dar ma intreb unde ii vor "caza"...