Iniţiativa are la bază nemulțumirile cetățenilor privind curățenia pe arterele rutiere din sector: – existenţa gunoaielor de toate felurile (nisipul și praful, depunerile de resturi vegetale ce nu pot fi înlăturate eficient din spațiul dintre mașinile parcate, în special în perioada călduroasă când aceste deșeuri intră în putrefacție, dezvoltându-se microbi, paraziți și mirosuri greu de suportat); – imposibilitatea îndepărtării în totalitate a acestor deșeuri, fapt care pune în pericol întreaga operațiune de igienizare a arterelor rutiere.
“Operatorul de salubrizare autorizat își va desfășura activitatea conform programului de lucru, respectând clauzele contractuale, anulând riscul unui consum crescut de material și manoperă”, se arată într-un comunicat trimis de Primăria Sectorului 2.
“Consider că, o zi pe lună, pe fiecare arteră rutieră de pe raza sectorului 2, să fie aplicată parcarea alternativă, în vederea eficientizării spălării mecanizate a carosabilului.
Calendarul pentru parcarea alternativă în vederea spălării mecanizate va fi stabilit în baza regulamentului ce urmează a fi elaborat de Poliția Locală Sector 2, în urma consultărilor cu reprezentanții firmei de salubritate autorizată, urmând a fi făcut public ulterior”, a declarat viceprimarul Dan Cristian Popescu.
CITEȘTE ȘI:
Parcările pentru persoanele cu handicap, aproape inexistente în Capitală. Câte locuri sunt în București
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro