Tezaurul a fost scos de pe fundul mării în 2007 de compania americană Odyssey, iar recent, un tribunal din statul american Florida i-a cerut societăţii, specializate în explorarea epavelor subacvatice, să-l restituie Spaniei.
Aproximativ 590.000 de monede, din aur şi argint, cu efigia regelui spaniol Carlos al IV-lea, dar şi sute de obiecte din aur formează acest tezaur, a cărui valoare este de circa 500 de milioane de dolari, reprezentând cel mai valoros dintre cele care au fost descoperite până în prezent pe vreo epavă subacvatică.
Materialele vor fi predate forţelor aeriene spaniole, după care, în urma verificărilor de rigoare, tezarul va fi transportat, sub paza jandarmeriei spaniole, în camioane, către o destinaţie menţinută secretă.
Tribunalul american şi-a motivat decizia prin faptul că tezaurul se afla pe un vas de război al Spaniei şi, prin urmare, el revine acestui stat, nava aflându-se sub suveranitate spaniolă.