Două trenuri s-au ciocnit într-o gară din Barcelona. Peste 150 de oameni sunt răniți. MAE: Nu a fost încă stabilită cetățenia celor răniți

Comentează
Arhiva foto

Accidentul a avut loc joi dimineață după ce un tren a lovit din spate altul care staționa în gara Montcada i Reixac din provincia Barcelona. În urma accidentului feroviar, al treilea din acest an din Catalonia, 155 de persoane au fost rănite, cele mai multe având răni ușoare, relatează publicația spaniolă RTVE.

UPDATE 15:00: Ministerul Afacerilor Externe au anunțat că „reprezentanții consulatului general au întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile spaniole, pentru a obține informații oficiale cu privire la cetățenia, identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate”, prin intermediul unui comunicat de presă.

Momentan, autoritățile spaniole au transmis că răniții au fost transportați la o unitate momentană, dar nu a fost stabilită cetățenia acestora, datele urmând a fi anunțate ulterior.

Potrivit serviciilor de urgență, din cele 155 de persoane rănite, trei au fost transferate la spital.

155 ferits, la majoria lleus, pel xoc de dos trens de l'R4 a Montcada i Reixac https://t.co/s8lxpZGMY0 pic.twitter.com/OHOGbYk63r— 324.cat (@324cat) December 7, 2022 

Ambele trenuri au fost evacuate, iar la fața locului au fost trimise șapte echipaje de intervenție și 18 ambulanțe pentru a oferi asistență medicală.

Unos 155 pasajeros han resultado heridos en el choque entre dos trenes en la estación de Montcada i Reixac en Barcelona#LaHora7D ▶https://t.co/rbDTY8Esuz pic.twitter.com/lf62ZfsH2Q— La Hora de La 1 (@LaHoraTVE) December 7, 2022 

O anchetă urmează să stabilească circumstanțele producerii accidentului feroviar, care este al treilea care are loc în 2022 în Catalonia.

La mijlocul lunii mai, o coliziune între un tren de marfă și un tren de pasageri în Sant Boi de Llobregat a provocat un deces și 86 de răniți. Accidentul a avut loc când un vagon de marfă a deraiat și a lovit cabina trenului de pasageri.

O lună mai târziu, pe 13 iunie, un accident de tren în orașul Tarragona Vila-seca a provocat aproximativ treizeci de răniți, dintre care cinci cu răni mai grave. El a avut loc când o locomotivă nu a respectat un semafor și a lovit un tren cu 75 de pasageri la bord.

Descriind momentul coliziunii de astăzi, un pasager a declarat pentru publicația Ser Catalunya că a simțit „o lovitură extraordinară” și a spus că „oamenii țipau”, potrivit BBC. Un alt pasager a declarat pentru RAC1, un post de radio local, că „trenul era plin” în momentul coliziunii.

Ministrul spaniol al Transporturilor, Raquel Sánchez, a declarat că urmărește îndeaproape situația și a urat „însănătoșire grabnică” răniților.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ce rol joacă Mirabela Grădinaru la Cotroceni. Explicațiile oferite de Nicușor Dan. Sursă foto: Facebook /Administrația Prezidențială.
14 sept.
Nicușor Dan a spus ce rol are Mirabela Grădinaru în cadrul Administrației Prezidențiale: „Pune împreună oameni care nu reuşeau să ajungă unii la alţii”
Până la începutul iernii, alte 438 de blocuri din București vor beneficia de apă caldă și căldură fără probleme Sursă foto: Facebook/ Primăria Municipiului București
14 sept.
Lucrările la termoficarea din București, aproape de final. Cine va avea căldură și apă caldă până la iarnă
MONDEN
Anamaria Prodan alături de fiul ei, Laurențiu Reghecampf junior (Bebeto) | Foto: Instagram
14 sept.
Bebeto a primit un duplex în Pipera, un Audi și un apartament în Dubai, dar altul a fost cel mai important „cadou” de la majorat: „A însemnat enorm”. Ce a spus Laurențiu Reghecampf jr
Hayden Panettiere a murit la 36 de ani | Foto: Getty Images
14 sept.
Singura pastilă pe care ar fi luat-o actrița Hayden Panettiere înainte să moară. Noi detalii din ancheta polițiștilor
POLITIC
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
14 sept.
Siegfried Mureșan, propunerea de premier PNL-USR-UDMR, vorbește despre alegerile anticipate
Un colaj cu Nicusor Dan in stanga si Lucian Pahontu in dreapta
14 sept.
Ce l-a supărat pe Nicușor Dan în articolul Recorder despre generalul Pahonțu: „Nu poți, pe o chestiune așa de serioasă, să începi cu o poză cu mine și cu domnul Pahonțu”
Ultimele știri
14 sept.
Interul lui Chivu, mașină de goluri! Remontada cu Udinese, 5-3 de la 0-2, și e lider incontestabil în Serie A
14 sept.
FCSB, încă un pas greșit în Superliga. A remizat cu Petrolul Ploieşti, scor 2-2, pe Arena Națională
14 sept.
Șoferii de pe Autostrada Transilvania au, în sfârșit, unde să alimenteze. Rompetrol a deschis primele două benzinării de pe A3, la 20 km de Târgu Mureș
14 sept.
UE a prelungit sancțiunile împotriva oligarhilor ruși pentru numai o săptămână. Care este motivul
TRENDING
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
14 sept.
Horoscop 15 septembrie 2026. Balanțele ar fi bine să se uite cu mai multă atenție la ceea ce au și pot oferi celor dragi, în loc să fie morocănoși
14 sept.
El Nino va schimba toamna și iarna pe planetă: centrul și nordul Europei vor fi puternic afectate
13 sept.
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
„Spiridușii roșii”, fenomenul rar apărut pe cerul Spaniei la 80 km altitudine cum se formează imaginile spectaculoase. Sursă foto: Profimedia.
14 sept.
Par niște fantome și ajung până la 80 de kilometri altitudine: ce sunt „spiridușii roșii” de pe cerul Spaniei
Japonia introduce taxă pentru salvările cu elicopterul de pe Muntele Fuji, în afara sezonului oficial, Sursă foto: Getty Images.
14 sept.
Turiștii care se aventurează în extrasezon pe Muntele Fuji, puși să plătească salvarea cu elicopterul: 10 dolari pe minut de zbor
Dermatita atopică, o boală „extrem de supărătoare”
14 sept.
Dermatita atopică te lasă fără somn și duce la anxietate severă. De ce dermatologii o cataloghează o boală „extrem de supărătoare”
Sean și Gabriella s-au căsătorit în urmă cu 3 luni. Sursă foto: captură video Youtube.
14 sept.
Doi tineri proaspăt căsătoriți, accident cumplit cu barca la Veneția: el a murit la spital, iar soția însărcinată a dispărut fără urmă
Cand nu au un medicament medicii pot alerta Foto CMR
14 sept.
Medicii pot alerta direct lipsa tratamentelor critice. Prof. dr. Alina Tănase: „Când n-ai un medicament, frustrarea este foarte mare în fața pacientului”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Prețurile energiei electrice au înregistrat luni creșteri spectaculoase în Europa, inclusiv în România, unde maximul zilei a ajuns la aproape 3.500 lei/MWh. Sursă foto Shutterstock
14 sept.
Preț record de energie de aproape 3.500 de lei/MWh în România, din cauza lipsei de vânt
Scandal la o mănăstire din Bihor după ce Călin Georgescu a fost numit „președintele ales”. Reacția Episcopiei Oradiei. Sursă foto Facebook AUR
14 sept.
Episcopia Oradiei face cercetări după ce Călin Georgescu a fost numit „președinte ales” la o mănăstire: „Accente evidente de asociere politică”
Toate instanțele din România, respectiv judecătorii, tribunale și curți de apel, vor aplica, începând cu 15 septembrie, un nou mecanism de gestionare a dosarelor, cunoscut sub denumirea de „normare”. Sursă foto Shutterstock
14 sept.
Schimbare majoră în instanțe de la 15 septembrie: Se introduce „normarea” dosarelor pentru judecători. Cum funcționează noul sistem
Elicoptere militare românești în timpul exercițiului „Burebista25” Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Facebook/ Forțele Aeriene Române
14 sept.
Exercițiul militar „Burebista26” începe în toată România. MApN: „Veți auzi avioane zburând mai jos decât de obicei”
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
14 sept.
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare