Dragoș Pătraru e de părere că sintagma “președintele tuturor românilor” nu își are rostul. Acesta a făcut referire la declarația lui Klaus Iohannis, care a spus promis va face acest lucru.
“L-am auzit pe Iohannis insistând cu ”voi fi președintele tuturor românilor”. E cumva ciudat, nu?
E ca și cum l-ai auzi spunând: voi respecta Constituția. Adică, pe bune, nu mai facem astfel de precizări, că nu suntem în junglă, nu? Eh, cum ai putea, mă gândesc, să fii doar președintele celor care te-au votat, spre exemplu? Practic, cum s-ar face asta?
E o prostie, o imposibilitate, o înșiruire de vorbe fără nici un sens. Un alint așa: ăăă, să știți că o să fiu bun cu toți, nu doar cu ăia care m-au votat”, e de părere Dragoș Pătraru.
Realizatorul a vorbit și despre conceptul de democrație.
“E greu să vorbim despre democrație dacă noi considerăm că ceilalți ar trebui să fie reduși la tăcere, să nu mai existe. E greu să vorbim despre democrație votând cu convingerea că vai, ceilalți sunt răi.
E imposibil să vorbim despre democrație sperând că vom face o majoritate care să reducă la tăcere minoritatea”, a mai spus Pătraru.