“Adio 51% produse românești în hipermarketuri și adio această ștampilă «produs în România», pusă vizibil pe produs”, rezumă Pătraru, explicațiile unui reprezentant al fermierilor români.

Jurnalistul explică apoi că discuția pe acest subiect este și simplă, și complicată, dar spune că este umoristic să crezi că românii vor cumpăra produse românești pentru că le spui să cumpere produse românești.

“Produsele, la magazin, se cumpără pentru că există pe raft. E foarte greu să cumperi de pe raftul unui hipermarket produse care nu există. Pentru că, de fapt, despre asta e vorba în economia de consum sprijinită pe hipermarketuri: cei mici nu ajung niciodată acolo. Iar noi, românii, avem numai producători mici și mijlocii. Pentru că, nu-i așa?, abia acum redescoperim cooperativele, asocierea producătorilor și procesatorilor în unități care capătă putere de negociere și relevanță pe piață”, spune Pătraru.

Citeşte şi:

După ce i-a abandonat pe aeroportul Otopeni, Prefectura Botoșani minte când susține că urma să-i ducă de fapt pe muncitorii srilankezi la noile joburi din Colentina

Afacerile COVID. Dan Tudorache cumpără 2.700 de holtere în numele consilierilor locali Sector 1, dar aceștia au aflat din presă. “Ministerul Sănătății a solicitat. În pandemie ești în război”

INSP avertizează: cei veniţi din străinătate intră 14 zile în izolare cu toată familia, dacă stau la aceeași adresă. Și membrii de familie care se abat sunt carantinați

„The Mountain” din Game of Thrones are 2.05 metri. Superba lui soție e mult mai mică, nu-i ajunge nici până la umăr și arată așa
PARTENERI - GSP.RO
„The Mountain” din Game of Thrones are 2.05 metri. Superba lui soție e mult mai mică, nu-i ajunge nici până la umăr și arată așa
Horoscop 6 iulie 2020. Taurii sunt cuprinși de o stare de agitație care va fi greu de domolit
HOROSCOP
Horoscop 6 iulie 2020. Taurii sunt cuprinși de o stare de agitație care va fi greu de domolit