Extrema dreaptă, la un pas de putere în Germania. AfD ar putea prelua controlul asupra unui land pentru prima dată

Comentează
Membri ai AfD pe scenă la evenimentul de încheiere a campaniei electorale a AfD, desfășurat la AMO Kultur- und Kongresshaus pe 5 septembrie

Germania îşi ţine respiraţia în această duminică pentru că în Saxonia-Anhalt au loc alegeri regionale cruciale, un scrutin care ar putea duce la preluarea controlului asupra unui Land de către extrema dreaptă germană pentru prima dată din 1945, scrie AFP, preluată de news.ro.

În acest land din fosta RDG, Alternativa pentru Germania (AfD), un partid anti-imigranţi, rusofil şi apropiat de cercurile trumpiste, îi devansează cu aproape douăzeci de puncte pe conservatorii cancelarului Friedrich Merz: 40-43% faţă de 22-24%, potrivit ultimelor sondaje, scrie AFP.

Ca semn al îngrijorării care domneşte la Berlin, şeful guvernului nu a încetat să-i avertizeze în ultimele zile pe alegătorii din această regiune din estul Germaniei cu privire la „daunele economice considerabile” în cazul unei victorii a AfD: „Nu-mi pot imagina că investitorii internaţionali ar dori să vină să inaugureze o nouă fabrică alături de un ministru-preşedinte din partea AfD”.

De câţiva ani, partidul AfD înregistrează un avans electoral, concretizat prin locul al doilea obţinut de lidera sa, Alice Weidel, la alegerile federale din 2025. Partidul de extremă dreaptă a ieşit pe primul loc în majoritatea circumscripţiilor din fosta Germanie de Est, o regiune mai săracă decât restul ţării.

„Partidul profită în mare măsură de experienţele şi sentimentele negative pe care mulţi locuitori le-au trăit de la reunificare, adică şomajul, declinul economic sau pur şi simplu dispariţia cadrului de viaţă şi a modului lor de viaţă”, a explicat Nathalie Le Bouëdec, profesoară universitară de istorie şi civilizaţie germană la Universitatea Bourgogne-Europe, pentru BFM.

„Mulţi foşti est-germani au, de asemenea, un sentiment de nerecunoaştere, această impresie că vest-germanii nu le-au recunoscut niciodată cu adevărat istoria şi i-au marginalizat”, a continuat ea.

Avansul extremei drepte în est se explică şi prin „o relaţie cu istoria şi o cultură politică destul de diferite”. „În special problema memoriei nazismului nu a fost abordată deloc în acelaşi mod în RDG şi în RFG, astfel încât AfD este adesea percepută ca un partid oarecare”, a punctat specialista în Germania.

Indiferent de guvernul care va rezulta din aceste alegeri, „un partid precum AfD, care obţine 40% din voturi, va reprezenta în orice caz un cutremur politic pentru Germania”, a conchis ea.

După rezultatele bune la alegerile regionale din Saxonia şi din Turingia în 2024, partidul speră să cucerească Saxonia-Anhalt, un land cu 2,1 milioane de locuitori, care i-ar putea aduce o victorie simbolică.

Hurezeanu a explicat că nostalgia față de Uniunea Sovietică și nemulțumirile din Estul Germaniei sunt factorii care împing AfD

Fostul ministru de Externe Emil Hurezeanu a explicat pe 4 septembrie, pentru Libertatea, că un complex de factori a dus AfD, partidul de extremă dreapta, în poziția de favorită la alegerile regionale din Germania.

„În primul rând este vorba despre o tendință generală în landurile estice ale Germaniei Federale. Aici, în ultimii 35 de ani, în ciuda influxului imens de capital, au fost investiții foarte mari și tendințe «grele»: e o emigrație a forței de muncă înspre Germania de Vest”, a afirmat Emil Hurezeanu, fost ambasador în Germania și fost ministru de Externe.

El consideră că un argument este și nostalgia unor nemți față de fosta URSS și poziționarea contra Ucrainei în războiul cu Rusia: „Aceste tendințe sunt cuplate și cu o oarecare nostalgie foarte paradoxală – pe care mi-a confirmat-o și fosta cancelară Angela Merkel în discuțiile pe care le-am avut la București – față de relațiile mai vechi cu Uniunea Sovietică. Sondajele de opinie din Est, care nu sunt foarte frecvente și nu sunt date publicității neapărat, arată că peste 50% din est-germani sunt împotriva războiului din Ucraina, sunt chiar împotriva Ucrainei și sunt pentru ridicarea sancțiunilor față de Rusia. În acest timp, în vestul Germaniei, poate 20-30% din cetățeni se pronunță pentru ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei”.

AfD este abrevierea de la Alternative für Deutschland („Alternativa pentru Germania”), un partid politic german fondat în 2013, de dreapta radicală sau extremă dreaptă, care promovează politici naționaliste, eurosceptice și anti-imigrație. AfD este condus la nivel federal de doi co-președinți: Tino Chrupalla și Alice Weidel/

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
MONDEN
Alin Alexuc Ciurariu la Asia Express 2026, emisiune difuzată de Antena 1
7 sept.
Cine este Alin Alexuc Ciurariu de la Asia Express 2026. Face echipă cu Gabi Torje la Antena 1
Gabriela Cristea | Foto: Instagram
7 sept.
Decizia luată de Gabriela Cristea după ce a slăbit peste 30 de kilograme: „Am avut probleme mari. Mi-am făcut analize”
POLITIC
Cristian Deliorg
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Sala de ședințe a CSAT, Nicușor Dan stă în centrul ei, la un pupitru
7 sept.
Buget record de 5% din PIB pentru Apărare și achiziții prin programul SAFE. Ce a decis CSAT după o ședință de 3 ore
Ultimele știri
07:25
Cât costă un litru de benzină și motorină, marți, 8 septembrie 2026, în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
07:19
Cea mai mare instalație de captare a carbonului din Europa s-a deschis în Olanda: 12 milioane de tone de CO₂ vor fi trimise în Norvegia și stocate la 2,6 km sub mare
07:07
O victorie destul de colosală
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu 2 miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
TRENDING
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
7 sept.
Cât vor plăti 1.200.000 de români pentru curent la Hidroelectrica, din octombrie: cea mai ieftină energie se scumpește
7 sept.
Val de aer tropical în România, apoi răcire cu ploi și vijelii. Prognoza meteo ANM pentru perioada 7-20 septembrie 2026
7 sept.
Horoscop 8 septembrie 2026. Berbecii au șansa de a înțelege care dintre relațiile din mediul de la serviciu contează și ar trebui să fie protejate
Un bărbat și o femeie la bordul unui avion, stau în fotoliile de la Clasa I și zâmbesc în fața camerei
06:46
Nu purtați aceste haine în avion! Avertismentul specialiștilor
O cabină de duș realizată din faianță maro, din duș curge apă fierbinte și ușa de sticlă este aburită
06:29
Cât durează un duș perfect. Răspunsul experților
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Un avion de pasageri care zboară printre arțarii de toamnă din pădure. Vedere de jos
7 sept.
Destinațiile preferate de români pentru ultima vacanță din lunile calde din 2026. Spania detronează Italia în topul căutărilor
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
default
24 aug.
Confort și siguranță în avion. Ce încălțăminte să nu porți când călătorești
De ce face frigiderul gheață. Sursă foto: Shutterstock
27 aug.
De ce face frigiderul gheață
Un colaj cu un castel restaurat
7 sept.
Castelul Mikó din Olteni, Covasna, replica transilvăneană a Palatului Élysée din Paris, restaurat și redat circuitului turistic cu ajutorul fondurilor europene
Arhiva foto
7 sept.
Ce spune Nicușor Dan despre bursele sociale și programul Masa Caldă: „Putem să tăiem din multe alte locuri”
Un polițist cu vestă antiglonț, în timp ce încearcă să deschidă ușa unei mașini de Poliție
7 sept.
Moldoveanul căutat de polițiști după ce ar fi abandonat o mașină furată din Bulgaria, prins la Catane
Un avion Wizz Air, în timp ce decolează de pe aeroportul Otopeni
7 sept.
Concedieri colective la Wizz Air: peste 170 de salariați din bazele de la București, Iași, Cluj și Craiova ar urma să fie afectați - surse
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!
Nicușor Dan, încruntat
2 sept.
Indecent-de-cuviosul Nicușor, mucenicul Pahonțu și soluția naționalismului bun
Ilie Bolojan, premierul Romaniei, in biroul Guvernului
2 sept.
S-a încheiat cosmetizarea „reformei” bugetare. Urmează reculul
Multi oameni la un congres voteaza
1 sept.
Libertate sau neo-marxism?