Park Geun-hye, fosta președintă a Coreei de Sud, a fost trimisă în judecată pentru abuz de putere, mită, deturnare de fonduri și divulgare de secrete guvernamentale. Dacă va fi găsită vinovată, Park ar putea fi condamnată la închisoare pe viață, scrie ABC News.
Procurorii au anunțat că fosta președintă va rămâne în arest într-un penitenciar de lângă Seul, iar dacă va fi găsită vinovată va putea primi între 10 ani și închisoare pe viață.
Nu se știe încă data exactă la care va începe procesul.
Park Geun-Hye a fost arestată în luna martie fiind acuzată într-un dosar uriaș de corupţie şi abuz de putere declanşat după arestarea controversatei sale prietene, Choi Soon-Sil.
Prima președintă a Coreei de Sud este acuzată, împreună cu prietena sa şi unul dintre foştii ei consilieri, ambii inculpaţi, că au exercitat presiuni asupra unor mari companii sud-coreene să facă donaţii către două fundaţii create în vederea susţinerii iniţiativelor sale politice. Printre aceste companii se numără inclusiv Samsung. De altfel, moștenitorul gigantului Samsung a fost arestat în acest scandal.