12 mașini de 500.000 euro, 3 ambarcaţiuni de 100.000 euro, bani, bijuterii și săbii, confiscate de la 5 interlopi din Brăila

Comentează

Cinci persoane din Brăila au fost arestate preventiv în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti, în cadrul unui dosar instrumentat de DIICOT și care vizează o grupare infracţională suspectată de săvârşirea mai multor infracţiuni cu violenţă şi activităţi ilegale, inclusiv camătă şi trafic de persoane, între 2021 şi 2026.

Cel puţin patru persoane au fost victime ale unor tentative de omor, însă acestea au supravieţuit datorită intervenţiei medicale prompte, conform unui comunicat transmis sâmbătă de DIICOT.

O reţea criminală în spatele gratiilor

Pe 31 iulie 2026, Curtea de Apel Bucureşti a admis solicitarea procurorilor DIICOT – Structura Centrală şi a dispus arestarea preventivă a cinci membri ai grupării pentru o serie de infracţiuni, printre care constituirea unui grup infracţional organizat, tentativă de omor calificat, şantaj, camătă, trafic de persoane, proxenetism şi spălare de bani.

„Cercetările efectuate au reliefat faptul că, începând cu anul 2021, pe raza municipiului Brăila, trei suspecţi au constituit o grupare de criminalitate organizată, la care au aderat şi pe care au sprijinit-o alţi 20 de suspecţi”, se arată în comunicatul DIICOT.

Percheziţii de amploare în Brăila şi Galaţi

În urma acestor acţiuni, au fost descoperite şi confiscate 12 autoturisme în valoare de 500.000 de euro, trei ambarcaţiuni de aproximativ 100.000 de euro, bani în valoare totală de peste 80.000 de euro, bijuterii, o armă neletală şi peste 30 de săbii.

Tentative de omor şi violenţe extreme

Potrivit procurorilor, între 2021 şi iulie 2026, gruparea a comis multiple acte de violenţă pentru a-şi menţine supremaţia în Brăila.

„Prin natura obiectelor utilizate, intensitatea, frecvenţa loviturilor aplicate şi zonele anatomice vizate, acţiunile membrilor grupării au fost apte să producă decesul victimelor, rezultat care nu s-a produs din cauze independente de voinţa acestora, respectiv acordarea de îngrijiri medicale de specialitate şi reacţiile persoanelor vătămate”, au declarat procurorii DIICOT.

Camătă şi presiuni psihologice asupra victimelor din Brăila

Liderul grupării, un bărbat de 50 de ani, este acuzat că a acordat împrumuturi neautorizate, percepând dobânzi ilegale şi impunând debitorilor constituirea unor garanţii cu bunuri valoroase, precum autoturisme de lux.

În plus, acesta a recurs la acte de intimidare şi presiuni psihologice pentru a-şi recupera sumele împrumutate şi dobânzile.

Şi alţi membri ai grupării au oferit împrumuturi similare, tot fără autorizaţie, conform DIICOT.

Metoda „loverboy” şi traficul de persoane

În urma investigaţiilor, s-a descoperit că doi membri ai grupării au utilizat metoda „loverboy” pentru a constrânge două tinere să practice prostituţia în Elveţia şi Austria, dar şi în mai multe oraşe din România, precum Brăila, Baia Mare, Braşov şi Suceava.

„În acest context, în schimbul unor sume de bani, suspecţii au înlesnit celor două persoane vătămate practicarea prostituţiei”, se mai arată în comunicatul DIICOT.

Ancheta a mai scos la iveală că membrii grupării încercau să împiedice desfăşurarea anchetei penale, contactând victimele pentru a le influenţa să nu depună plângeri, să-şi schimbe declaraţiile sau să refuze colaborarea cu autorităţile judiciare.

În total, 22 de persoane sunt cercetate în acest dosar extrem de complex, iar investigaţiile continuă pentru a stabili amploarea completă a activităţii infracţionale.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
28 sept.
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
28 sept.
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
28 sept.
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
28 sept.
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
28 sept.
Lewis Hamilton și-a cumpărat un Ferrari F40 care a stat 35 de ani într-un garaj. Mașina avea doar 69 km
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
28 sept.
Aurul și argintul se prăbușesc pe piețele internaționale. Ce a declanșat scăderea metalelor prețioase
28 sept.
Șoferul care a intrat într-un Carrefour cu Porsche-le a fugit și a lăsat rănită în mașină o femeie pe care abia o cunoscuse într-un bar
TRENDING
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
28 sept.
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
28 sept.
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
28 sept.
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
28 sept.
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
28 sept.
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
28 sept.
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O mașină de poliție parcată
28 sept.
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
28 sept.
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
28 sept.
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
28 sept.
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză