Nicușor Dan îi cere premierului interimar să trimită Corpul de Control la Salina Praid: „Să stabilească vinovații”

 2 comentarii
Președintele Nicușor Dan, văzut din spate, privind către pârâul Corund, care se scurge în Salina Praid.

Președintele Nicușor Dan a dat declarații astăzi, în urma unei vizite la Salina Praid, care a fost inundată de ploile din ultimele zile. Acesta a spus că va cere premierului interimar, Cătălin Predoiu, să trimită Corpul de Control pentru a stabili vinovații și a prezentat câteva soluții pe termen scurt și pe termen lung.

Nicușor Dan îi cere lui Cătălin Predoiu să trimită Corpul de Control

„Am venit aici pentru că este o situație gravă, care afectează o întreagă comunitate. Tocmai pentru că e o situație gravă, care ar putea să fie prevenită, o să solicit primului-ministru să trimită corpul de control, să stabilească vinovații.

Trebuie luate măsuri pe termen scurt și pe termen lung. A fost o discuție tehnică la care am asistat și care va fi formalizată mâine în ședința CJ pentru situații de urgență. Pe de o parte, Salrom și-a asumat un termen de 3 săptămâni în care să facă un așa-numit bypass, adică să facă o conductă de apă care să preia cursul de apă dulce și să nu mai intre în salină.

Imediat după asta, cu pompe de mare putere, se poate deversa apa în anumite limite, în râu și de-acolo mai departe, în niște limite care sunt calculate pe baza salinității.

Soluții pe termen scurt și pe termen lung

Întrebarea la care va răspunde un studiu este dacă se poate salva întreaga salină, adică inclusiv părțile mai joase unde se exploatează sau doar cea superioară, unde există partea turistică. Va începe un studiu care e relativ complicat și care are termen de finalizare 3-4 luni.

Sunt cam 130 de oameni care lucrau în mină, vor fi niște forme de compensare, ne vom uita la contractul colectiv de muncă. De asemenea, pentru foarte multe persoane care trăiau din turism aici, guvernul se va gândi la niște măsuri precum cele din perioada pandemiei.

Pe termen lung, este nevoie ca și cursul apei să nu mai interfereze cu solul care este permeabil, și sunt două soluții avute în vedere: un lac de captare pentru situații extraordinare, alta este devierea cursului râului, cu un studiu de fezabilitate.

Toate lucrurile acestea ar fi trebuit făcute cu mult timp înainte ca tot ceea ce s-a întâmplat să se întâmple”, a declarat Nicușor Dan.

Praidul, puternic afectat de inundații

Nicușor Dan a ajuns la Salina Praid în această dimineață, în jurul orei 11, făcând o vizită alături de liderul UDMR, Kelemen Hunor. Salina a fost profund afectată de inundațiile petrecute în ultimele zile, digul subteran construit de mineri cedând în ziua de joi.

La scurt timp după acest moment, mina s-a inundat, inclusiv în partea turistică, pe care comunitatea locală se bazează pentru a-și câștiga traiul. Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj pe Facebook în cursul zilei de joi, cu privire la inundațiile care au devastat țara.

„Gândurile mele se îndreaptă către familiile lovite de inundațiile puternice care afectează localități din mai multe județe. Împărtășesc îngrijorarea celor care trec prin momente grele, sunt informat în timp real despre evoluția situației și am cerut autorităților să intervină rapid, să mobilizeze toate resursele necesare și să ia măsuri urgente pentru salvarea vieților oamenilor și protejarea bunurilor”, a scris președintele pe rețeaua socială.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    tomitan 31.05.2025, 18:34

    Bre Coane Nicușor , prima data trimite mascatii si procurorii la Fondul Proprietatea si la Ministerul de Finante sa-i salte pe Boloș& si pe ex-SRI-sta madam Anghel. Apoi numeste un om de incredere la SRI ca sa taie in carne vie ( procurori & mascati la 4 dimineata sa le sparga usile coloneilor si generalilor corupti si tradatori ) .Fara o "dimineata a cutitelor lungi "nu scapi de lichelele din sistemul corupt. Ce sa-ti spuba corpul de control al premierului ca toti managerii de la Salrom sunt sinecuristi si corupti? Secretul lui Polichenell , adica toto poporul stie acest lucru.Ca DNA Harghita a acoperit coruptia de la Praid?Se stie si acest lucru.Nu-i nevoie de acel " rocket science" sau de Hercule Poirot sa descoperi ca sunt corupti pana in maduva oaselor.Se vede cu ochiul liber,nu? PS.Apropo , unde sunt liderii de sindicat? Unde este guralivul de la BNS care se vroia la negocieri la Cotroceni? A depus plangere penala impotriva managementului Salrom? Nu.Un sindicalist corupt

  • Avatar comentarii

    CamelianPropinatiu 31.05.2025, 20:37

    E o noutate intervenția președintelui. În unele privințe, cam asta a fost soarta patrimoniului, după Revoluție, sub bolșevism și chiar în România Regală.

ALTE ȘTIRI
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
21:32
„Dacia Spring la țară, Twingo la oraș”: francezii explică strategia Renault ca noul Spring să nu concureze cu alte mașini din grup
21:16
Cum începi să investești în România în imobiliare cu doar 1.000 euro?
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
21:07
Un șofer din Germania și-a oprit Dacia pe iarbă 3 minute și a fost amendat imediat: „Nu spune nimic că nu pot opri”
TRENDING
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!