Acest procent crește la aproape unul din trei (29%) pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 34 de ani, mai arată studiul. 

La ce alte concluzii au ajuns utilizatorii?

Aproximativ 3% dintre utilizatorii rețelelor sociale spun că au avut probleme la locul de muncă din cauza postărilor lor și aproape unul din șase (16%) s-a certat cu cineva apropiat din cauza comentariilor pe care le-a distribuit online, mai notează Hotnews.

Totodată, unul din opt utilizatori (12%) ai rețelelor sociale subliniază faptul că și-a exprimat un punct de vedere politic care a fost regretat ulterior.

13 % dintre utilizatori recunosc că au folosit un limbaj nepotrivit pe rețelele de sociale. Aici, studiul arată că australienii și americanii sunt cei mai predispuși la un astfel de limbaj negativ. 

Pe cine – și ce – luăm în considerare înainte de a face acel click final?

Conform cercetării Kaspersky, majoritatea oamenilor spun că iau în considerare implicațiile asupra familiei lor (58%) și prietenilor (55%) înainte de a împărtăși ceva pe rețelele sociale. Studiul a arătat că mai mult de patru din zece utilizatori (43%) spun că nu iau în considerare consecințele postărilor lor asupra angajatorilor actuali sau viitori, notează Hotnews. 

Cum ar răspunde sistemul de sănătate din România la un cutremur de magnitudinea celui din Turcia. Două mari spitale din București ar pica
Recomandări
Cum ar răspunde sistemul de sănătate din România la un cutremur de magnitudinea celui din Turcia. Două mari spitale din București ar pica

Asta poate fi una dintre explicațiile la întrebarea: de ce există utilizatori ai rețelelor sociale care au avut probleme la locul de muncă din cauza postărilor lor în mediul online?

Alcoolul și postrăile online

Mai mult de unul din zece oameni (11%) recunoaște că a postat pe rețelele de socializare când era sub influența băuturilor alcoolice și că mai târziu a regretat. 

*Cercetarea a fost realizată de Opinium Research în perioada 18-31 mai 2021 și au fost intervievați 15.682 de adulți din 25 de țări.

„Am sărit din lac în puț”. Un tânăr venit tocmai din Capul Verde a rămas șocat de cum vorbesc românii și peste ce a dat aici
GSP.RO
„Am sărit din lac în puț”. Un tânăr venit tocmai din Capul Verde a rămas șocat de cum vorbesc românii și peste ce a dat aici
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câteva pahare de vin i-au fost fatale: trista dispariție a marelui Aurelian Andreescu, vocea unică a muzicii ușoare românești
Playtech.ro
Câteva pahare de vin i-au fost fatale: trista dispariție a marelui Aurelian Andreescu, vocea unică a muzicii ușoare românești
Neurochirurgul Leon Dănăilă trăiește la limita sărăciei, la 89 de ani: 'Mă simt ca un boschetar. N-am nicio avere, n-am nimic, am vândut tot'
Viva.ro
Neurochirurgul Leon Dănăilă trăiește la limita sărăciei, la 89 de ani: 'Mă simt ca un boschetar. N-am nicio avere, n-am nimic, am vândut tot'
Timp de 17 ore, prinsă sub dărâmături, o copilă şi-a protejat fratele mai mic cu propriul său trup. Când au venit salvatorii, le-a mulţumit cu un zâmbet trist
Observatornews.ro
Timp de 17 ore, prinsă sub dărâmături, o copilă şi-a protejat fratele mai mic cu propriul său trup. Când au venit salvatorii, le-a mulţumit cu un zâmbet trist
Siria: O fetiță de 7 ani și-a protejat fratele mai mic cu propriul trup, timp de 17 ore, sub dărâmături
Știrileprotv.ro
Siria: O fetiță de 7 ani și-a protejat fratele mai mic cu propriul trup, timp de 17 ore, sub dărâmături
La ce temperatură trebuie spălate perdelele, de fapt. Este o greșeală pe care mulți o fac
FANATIK.RO
La ce temperatură trebuie spălate perdelele, de fapt. Este o greșeală pe care mulți o fac
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Horoscop 7 februarie 2023. Capricornii sunt concentrați pe anumite probleme, dar viața își vede de-ale ei, iar ei nu observă mare lucru
HOROSCOP
Horoscop 7 februarie 2023. Capricornii sunt concentrați pe anumite probleme, dar viața își vede de-ale ei, iar ei nu observă mare lucru
Când trebuie să mergi cu cei mici la doctor și ce analize recomandă medicii în funcție de vârstă
PUBLICITATE
Când trebuie să mergi cu cei mici la doctor și ce analize recomandă medicii în funcție de vârstă