„S-a făcut o analiză de către echipa tehnică pentru a vedea dacă există radiodifuzori în România care distribuie postul Russia Today și așteptăm rezultatele”, au spus surse din CNA duminică, 27 februarie, pentru Libertatea.

Ședința CNA, programată luni, la ora 10.00, vine după ce președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că agenția rusă de știri Sputnik și televiziunea Russia Today vor fi interzise „pentru a stopa dezinformarea toxică a Rusiei în Uniunea Europeană”.

Întâlnire la Senat între Florin Cîțu și reprezentanții CNA

După discuția dintre membrii CNA, va avea loc o întâlnire între reprezentanții instituției și Florin Cîțu, programată la ora 10.30, la Senat, la solicitarea liderului PNL.

Întâlnirea dintre președintele Senatului și reprezentanții CNA vine după ce Florin Cîțu a anunțat pe Facebook că „este momentul ca România, prin intermediul ANCOM și al CNA, să oprească toți propagandiștii Moscovei din media locală”. Liderul liberal nu a precizat la cine s-a referit când a folosit termenul „propagandiștii Moscovei”.

Pe 24 februarie, CNA a transmis un comunicat prin care a recomandat televiziunilor și radiourilor ca în cadrul emisiunilor informative şi de dezbatere în care se abordează invadarea Ucrainei de către Rusia „să asigure respectarea obligaţiilor legale privind informarea corectă a publicului”.

Iulia Niculae-Cuciurean, „creierul” campaniei de marketing a FRF la Campionatul European: „Am avut cei mai frumoși, civilizați, plini de iubire suporteri de la EURO”
Recomandări
Iulia Niculae-Cuciurean, „creierul” campaniei de marketing a FRF la Campionatul European: „Am avut cei mai frumoși, civilizați, plini de iubire suporteri de la EURO”

Republica Moldova a blocat site-urile Sputnik și GagauzNews

Ieri, 26 februarie, Republica Moldova a blocat două site-uri rusești, sputnik.md și gagauznews.md, „promotoare de informații ce incită la ură și război”, potrivit unui ordin emis de directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate din Republica Moldova (SIS).

Site-ul Sputnik este extrem de accesat și în România, iar în acest moment nu mai poate fi accesat.

Azi, 27 februarie, s-a intrat în a patra zi a războiului declanșat de Rusia în Ucraina, după ce țara condusă de Vladimir Putin a lansat pe 24 februarie prima ofensivă asupra țării al cărei șef este Volodimir Zelenski, cu atacuri aeriene şi cu rachete.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Criminalul doctoriței din Brăila ar fi ucis-o în doar 33 de secunde. Ce au dezvăluit rezultatele testului ADN
Știrileprotv.ro
Criminalul doctoriței din Brăila ar fi ucis-o în doar 33 de secunde. Ce au dezvăluit rezultatele testului ADN
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
Viva.ro
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
Romina Gingașu, viața lângă miliardarii lumii. Gestul incredibil pe care Ion Țiriac l-a făcut pentru ea: „Într-o dimineață mă sună și îmi zice…”
Libertateapentrufemei.ro
Romina Gingașu, viața lângă miliardarii lumii. Gestul incredibil pe care Ion Țiriac l-a făcut pentru ea: „Într-o dimineață mă sună și îmi zice…”
Condimentul miraculos care ajută creierul să se repare singur. Trebuie amestecat cu apă caldă şi se bea dimineaţa, pe stomacul gol
FANATIK.RO
Condimentul miraculos care ajută creierul să se repare singur. Trebuie amestecat cu apă caldă şi se bea dimineaţa, pe stomacul gol
Tadej Pogacar a zdrobit Turul Franței 2024, dar Lance Armstrong crede că „tocmai a făcut greșeala carierei, URIAȘĂ”: „Vă voi spune o poveste pe care NU am spus-o niciodată”
GSP.RO
Tadej Pogacar a zdrobit Turul Franței 2024, dar Lance Armstrong crede că „tocmai a făcut greșeala carierei, URIAȘĂ”: „Vă voi spune o poveste pe care NU am spus-o niciodată”
Horoscop zilnic pentru luni, 22 iulie 2024. Oportunități pentru nativul Fecioară
FANATIK.RO
Horoscop zilnic pentru luni, 22 iulie 2024. Oportunități pentru nativul Fecioară
Cum arăta Iustina de la Insula Iubirii înainte de operațiile estetice. S-a lăudat că iubitul ei, Cornel, tatăl a 4 copii, i-a dat bani pentru intervenții! FOTO
Unica.ro
Cum arăta Iustina de la Insula Iubirii înainte de operațiile estetice. S-a lăudat că iubitul ei, Cornel, tatăl a 4 copii, i-a dat bani pentru intervenții! FOTO
Fiica lui Ilie Năstase munceşte pentru un magazin din Mall Băneasa, deşi în vacanţă putea face orice! "Drumul meu este în artă. Stau aici până plec la Paris"
Orangesport.ro
Fiica lui Ilie Năstase munceşte pentru un magazin din Mall Băneasa, deşi în vacanţă putea face orice! "Drumul meu este în artă. Stau aici până plec la Paris"
Admitere Medicină 2024. Reacţia în lacrimi a unei tinere la ieşirea din sala de examen
Observatornews.ro
Admitere Medicină 2024. Reacţia în lacrimi a unei tinere la ieşirea din sala de examen
Horoscop 22 iulie 2024. Berbecii au în față o zi complexă și generoasă cu energia care le este necesară pentru a face schimbări importante
HOROSCOP
Horoscop 22 iulie 2024. Berbecii au în față o zi complexă și generoasă cu energia care le este necesară pentru a face schimbări importante

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI