Sute de oameni păstrează liniștea, în sală, cât curge genericul de final al filmului ”Colectiv” și apoi nu vor să plece unul de lângă celălalt
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Reacția la filmul Colectiv spune ceva despre nevoia noastră de a discuta despre ce ne desparte, în numele a ceea ce ne unește.
Cuprins:
”Dar, spuneți-mi, totuși, de ce cazul Hexi Pharma s-a stins din atenția publică?”, insistă bărbatul tânăr, cu voce fermă și caldă, de undeva din spatele sălii.
Este aproape miezul nopții la Sibiu și peste 200 de oameni continuă să discute de aproape o oră, în sala ”Ion Besoiu”, cu echipa documentarului ”Colectiv”, cu protagoniștii, dar și între ei. ”240, mai exact”, șoptește Răzvan Luțac. Cu reflexul calm al jurnalistului sportiv, în mijlocul discuțiilor puternice de când suntem pe scenă, colegul meu a găsit răgazul să numere femeile și bărbații din sală.
Cum explică regizorul finalul care te lovește în plex
După cele patru avanpremiere, câte două pe zi, de la Cluj și de la Sibiu, s-a format un ritual al Colectiv, ca o ștafetă predată invizibil.
Publicul urmărește filmul de aproape două ore într-o tăcere care crește împreună cu suspansul. Când vine finalul, sălile încremenesc. E de neintuit, neașteptat de fiecare dată, ”am vrut să vă las un timp singuri cu voi, aproape ca și cum aș scoate din priză”, a explicat regizorul Alexander Nanau întrebat de ce a ales astfel deznodământul.
Pe ecran începe genericul și litere albe curg încet, încet, moment în care femeile și bărbații rămân pe scaune și nu aplaudă, iar foarte puțin dintre cei prezenți se ridică și pleacă.
Se aude un nas tras, un șervețel care nu mai poate aștepta lacrimile și un inspirat sincronizat cu întunericul din jur. Nu e doar liniște, e ca un soi de prelungire a versurilor, care îți propun să înțelegi că lucrurile nu se termină aici și că, la finalul zilei, cum spune unul dintre cântecele captate de Nanau din scenele de acțiune și din fondul ambiental, ”contează cum ne purtăm unii cu alții”.
Respectul studenților de dincolo de Cercul Polar
Când se aprinde lumina, încep aplauzele. Trec repede peste descrierea lor, de jenă.
Am crezut că cele aproape 7 minute de aplauze în picioare de la Veneția au fost datorită cinefililor dedicați din sală, oameni care urmăresc an de an, pe malul Mediteranei, cel mai vechi festival al lumii.
”La Toronto publicul nu va reacționa la fel, acolo se mănâncă popcorn în sală”, mi-a spus un italian. Aplazele au continuat însă peste tot.
La 350 de kilometri nord de Cercul Polar, la Tromso, într-un centru de studenți deloc ușor de impresionat, aici pe unde au trecut Nansen și Amundsen, proiecția a început cu tinerii cu berea în mână și s-a încheiat în tăcerea respectuos albastră a fiordurilor.
Acolo, în Norvegia, filmul a luat un premiu cu nume simpatic: ”Don Quijote”, acordat de asociația festivalurilor de cinema.
Există, în ”Newsroom” al lui Sorkin, probabil cel mai bun serial TV despre presă, o interpretare surprinzătoare a personajului: până la urmă, Don Quijote nu-și dorea decât un pic de decență într-un decor aproape nebunesc.
Și tot așa, între Veneția, Cluj și Sibiu, ”Colectiv” își continuă drumul ”fără să avem pretenția că dăm lecții”, spune regizorul. Oamenii își încep vizionarea cu atenție, multă atenție, urmează aprecierea și apoi vin, însetate, argumentele.
Nemulțumirea că lucrurile nu se duc până la capăt
Bărbatul tânăr în pulover și blugi, din spatele săli, insistă: ”De ce s-a stins din atenția publică Hexi Pharma? Vă întreb tocmai pentru că simțim că împărtășim o dorință de căutare a adevărului, acesta este unul dintre efectele filmului. Nu s-a mai aflat nimic nici despre cum a fost cu SRI”.
”Există o responsabilitate a fiecăruia în ce avem și menținem în spațiul public. Am publicat, de pildă, că sediul social al Hexi Pharma, era într-un bloc al angajaților SRI. Că Serviciul știa, de peste un deceniu, că sunt probleme cu dezinfectanții”, răspund jurnaliștii de pe scenă.
”Există o responsabilitate a președintelui României, cel prezent, dar și alții, că n-au spus ce s-a întâmplat cu acele informații și de ce Serviciul n-a realizat catastrofa produsă de dezinfectanții neconformi. Și nu doar a Președintelui, ci și a Guvernelor, indiferent de culoarea lor politică”, continuă reporterii Gazetei.
”Dar cum de un ziar sportiv a ajuns să facă investigații despre sănătate”, e o întrebare care vine logic și repetitiv. ”Când te obișnuiești să reziști suporterilor Stelei și ai lui Dinamo, să fii între pasiunile lor, reziști și Guvernelor”, e una dintre explicații, mai serioasă decât pare. ”Oamenii aveau încredere în noi după peste 20 de ani de investigații”, spune Mirela Neag.
Elefantul din încăpere. ”L-am tratat pe Vlad Voiculescu în calitate de decident public”
Un om șoptește că ”Filmul pare o promovare a unui politician”. Unul dintre cei de pe scenă îl aude și îl roagă să lanseze provocarea. ”Haideți să dezbatem ce ne preocupă, nici un subiect nu e interzis!”. Undeva în spate, se vede silueta neagră a Adinei Florea, jurnalista care a ales să filmeze toată întâlnirea.
”Da, să nu evităm elefantul din încăpere”, spusese și la o vizionare de presă regizorul Alexander Nanau despre prezența în film a lui Vlad Voiculescu. ”Întâi, să acceptăm că ne era imposibil în finalul lui 2015, când am început proiectul, să anticipăm că în 2020 Vlad Voiculescu va dori să candideze la Primăria Capitalei”, explică regizorul.
”Noi l-am tratat pe Vlad Voiculescu în calitate de decident public”, spune Nanau. Există, în documentar, o scenă dură în care ministrul Voiculescu e confruntat, cu întrebări excelente, de jurnalista Antenei 3 Maria Toader, iar Nanau a lăsat dialogul neatins, ucigător și integral.
”Dacă am fi dorit să-l elogiem pe ministru am fi apelat la episoade reale, însă necunoscute. Am fi pus în film faptul că, mult înainte de a intra în Guvern, el este cel care a reușit să o ducă pe Teddy Ursuleanu la Viena, însă, în loc de asta, apare o întâlnire aproape misterioasă între ei”, mai spune realizatorul. Pe scenă, Teddy zâmbește.
”În ceea ce ne privește, lucrurile sunt clare. Tratăm la fel orice partid, orice ministru, orice putere. Ministrul Achimaș Cadariu, care a demisionat după o mușamalizare nereușită, a fost ministrul lui Dacian Cioloș”, explică jurnaliștii.
Apropo de domnul Cioloș. Am asistat la discuția de aproape o oră, o avem înregistrată, în care ziariștii Gazetei au încercat să obțină o reacție de la premier, în cazul Hexi Pharma. Răspunsul a fost: avem lucruri mai importante. Alexander Nanau, regizorul Colectiv:
”Crimele sunt clare, noi luăm lucrurile ca pe Facebook”
”Am trăit filmul ca pe întâmplările subiective și puternice, așa, cum e viața noastră”, spune un spectator german, stabilit probabil la Sibiu. ”Crimele sunt clare”, corupția e clară și ”noi luăm lucrurile ca pe Facebook”, spune omul. ”E foarte grav sindromul ăsta”, constată bărbatul, deplângând bagatelizarea lucrurilor importante, ca o suferință a societății noastre.
”Da, pentru că suntem practic sub o dictatură a manipulării informației”, răspunde Nanau. Am ajuns, motivează regizorul, atât de divizați încât ”îl credem pe A sau pe B și nu se mai ascultă argumente, nu se mai verifică fapte”.
O tânără calmă ridică o altă discuție necesară. Ea remarcă ”duelul” din film dintre Vlad Voiculescu și Gabriela Firea pe tema transplanturilor.
”Dar totuși, la Sfânta Maria, știți că s-au făcut mai multe transplanturi reușite?”. 8 oameni într-un an și jumătate, cu un singur mort ”și acela pentru că nu și-a luat tratamentul, absolut necesar”, rostește ea. „E o rată mult mai bună decât rata mondială”.
Femeia are informații, într-o discuție după discuție, cu ziariștii Gazetei, se va prezenta drept sora unuia dintre medicii care fac operații de transplant la Sfânta Maria, medic care lucrează regulat la un alt spital bucureștean și se reunește în echipă când sunt posibile transplanturi. E mâhnită că anumite lucruri nu par încheiate în film, că se comite astfel o nedreptate, ”că nu există măcar o notiță, undeva, la final, despre ce s-a întâmplat după terminarea filmărilor”.
Da, lucrurile s-au schimbat și în bine, ”S-au schimbat?”, e o altă întrebare frecventă a spectatorilor, dar 8 transplanturi nu înseamnă o salvare reală, sistemică, spune Mihai Grecea, omul care a stat 25 de zile în comă după incendiu și fără de care filmul nu ar fi fost posibil.
”Imaginile de la început, din club sunt reale?”, întreabă altcineva. Se referă la acele minute în care oamenii își mușcă buzele. ”Da, sunt reale și nu au fost văzute niciodată” răspunde Grecea.
Sinaia
E miezul nopții. În fața sălii din Sibiu pâlcuri de oameni continuă să discute. ”E ca și cum n-ar vrea să rămână singuri”, spune Nanau. Merge să-și ia o bere.
Azi e Timișoara, vineri, Craiova, sâmbătă, Sf. Gheorghe, Brașov, duminică Sinaia, locul unde a plecat spre moartea sa, ”dintr-o eroare de comunicare”, Alexandru Hogea.
Prima parte a dezbaterii a lansării filmului Colectiv la Sibiu:
A doua parte a dezbaterii a lansării filmului Colectiv la Sibiu:
