Jaful a avut loc sâmbătă noaptea, 25 noiembrie, la scurt timp după miezul nopții, într-un magazin de telecomunicații de la colțul dintre Maalsesteenweg și Vredestraat, din Sint-Kruis (Bruges). Patru bărbați au intrat în magazinul de telefonie.

Înregistrările camerelor de supraveghere, publicate de sursa citată, arată cum se strecoară pe burtă, ca niște parașutiști din trupele speciale, pentru a scăpa de sistemul de alarmă. Dar s-a auzit o bubuitură și poliția a fost alertată.

Polițiștii au reușit să-l aresteze pe unul dintre autoriI jafului, ceilalți au fugit pe jos.

Agenții au rămas la locul infracțiunii și duminică de dimineață doi dintre tâlhari s-au întors pentru a recupera mașina pe care o lăsaseră în apropierea magazinului jefuit.

Unul dintre cei doi a reușit să scape din nou, fugind pe jos, iar al doilea s-a urcat la volan și a demarat. O clipă, polițiștii au crezut că l-au prins, dar el a accelerat și agenții au tras două focuri de armă în lateralul mașinii.

Șoferul a mers mai departe, a sărit din mașină după câteva sute de metri și a rupt-o la fugă, reușind să scape din nou.

Hoții au furat în total treizeci de smartphone-uri. Dar o parte ele le avea bărbatul arestat și au putut fi recuperate.

Managerul magazinului estimează că prejudiciul făcut de tâlhari se ridică la aproximativ 20.000 de euro.

Românul arestat a fost adus în fața judecătorului de instrucție, acuzat de tâlhărie cu violență pe timp de noapte și în grup, și a fost arestat preventiv.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

.ZORRO. 28.11.2022, 15:37

Telefoanele furate sunt deja pe OLX :)

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.