Conform legii, în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi nu au voie decât părţile implicate în dosar, astfel că nu este o decizie excepţională a instanţei de a nu permite accesul publicului în sală, atunci când se judecă o măsură preventivă.

Şedinţa, care a început la orele prânzului, s-a terminat în jurul orei 16.00, când instanţa s-a pronunţat în cauză. A respins contestaţia făcută de Robert Berechet la măsura arestării preventive dispusă de Judecătorie, informează Adevărul.

Astfel, tânărul va rămâne în spatele gratiilor, cel puţin până la finalul lunii decembrie, fiind acuzat de violenţă în familie şi violarea vieţii private.

El s-a filmat în timp ce îşi tortura și umilea iubita, iar într-una dintre înregistrările video, distribuite apoi pe Facebook, Robert apare în timp ce îi sparge în cap fetei un pahar din sticlă. Într-o altă filmare, tânăra apre aproape dezbrăcată în cadă, plină de răni aproape pe tot corpul, inclusiv la faţă şi la încheieturile mâinilor.

Pe pardoseala din baie se pot vedea urme de culoare roşie, cel mai probabil de sânge. Agresorul a ajuns în arest preventiv încă de sâmbătă, 1 decembrie, după ce o prietenă a victimei – care a văzut înregistrările video – a sunat la Poliție. Pe 1 decembrie, fata din Ploiești, bătută și umilită de iubit, a împlinit 18 ani.

Vezi ce s-a scris despre cazul fetei bătute de iubit la Ploiești, pe un cont FALS al Poliției Române.


Citește și… Acasă pentru cei fără casă. Ce-și doresc de Crăciun oamenii fără adăpost: „Vreau să o văd pe Cristina Daniela mea” – VIDEO


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.