Ţara copiilor abandonaţi? Povestea emoționantă a lui Andrei, un copil de 11 ani din Argeş, care a trăit singur într-o colibă, în mijlocul pădurii
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
La mai bine de un kilometru de Ştefăneşti, Argeş, după un urcuş prin pădure, într- un luminiş, am dat de o căsuţă din lemn.
Mai degrabă o colibă fără apă, fără curent şi cu bucăţi de plastic în locul ferestrelor. Din interior se aude un mârâit ca de câine, dar imediat ce încep să vorbesc se opreşte.
Uşa scârţâie uşor şi mă tem că fiara ar putea ataca, însă, în locul unui câine fioros, în prag apare o mogâldeaţă de copil.
Cuprins:
Mama l-a părăsit în urmă cu doi ani
Ochii lui albaştri mă fixează şi mă măsoară cu atenţie din cap până în picioare, apoi îmi zâmbeşte prieteneşte.
“Nu am nici un câine, domnu’, staţi liniştit. Aşa imit eu mârâitul când aud zgomote afară, ca să se sperie urşii sau lupii”, îmi spune băieţelul. Îl cheamă Andrei, are 11 ani şi stă singur în coliba din pădure de mai bine de o săptămână, în timp ce tatăl său a plecat la muncă în construcţii, undeva pe lângă Craiova.
“Nu a fost mereu aşa”, îşi aminteşte băiatul şi zâmbeşte parcă retrăind vremurile bune. A avut şi el o familie frumoasă, dar în urmă cu doi ani mama sa i-a abandonat, iar tatăl a simţit că nu poate să-i crească pe toţi copiii, aşa că le-a dus la un centru de plasament pe cele două surori mai mici ale lui Andrei.
“Tata lucrează pe unde poate, ca să avem ce mânca. Acum a plecat din nou, iar eu am grijă de casă”, spune Andrei şi ochii i se umplu de lacrimi. În pădure nu e în siguranţă, nu are cine să îl protejeze de câte ori aude urletele animalelor, iar când îi este foame, trebuie să meargă pe jos un kilometru, până în sat, ca să le ceară vecinilor o farfurie cu mâncare.
“Aş vrea să mă ducă şi pe mine la orfelinat, poate aşa le văd iar pe surorile mele”, mărturiseşte copilul, care nu are acum nici tovarăşi de joacă şi nici jucării. Vecinii lui Andrei ştiu cu toţii situaţia micuţului şi a familiei sale, iar mulţi fac eforturi să îl ajute cum pot.
“Nu se poate ca un copil să crească în condiţiile acestea, nu are ce mânca, abia are un pat, iar la şcoală a renunţat să mai meargă, pentru că nu avea cum să ajungă”, povesteşte tanti Maria, cea la care Andrei ştie că poate merge oricând să primească o mâncare caldă.
Numai autorităţile păreau să nu fi auzit de situaţia băiatului până ieri, când reporterii ziarului Libertatea le-au adus la cunoştinţă.
Imediat, s-a început o anchetă socială şi a fost identificat bunicul copilului, însă acesta, bătrân, sărac şi cu un istoric de alcoolism, a semnat imediat actele prin care nepotul său a fost cedat asistenţilor sociali.
Bunicul nu vrea să aibă grijă de el
“O echipă a direcţiei de la Protecţia Copilului s-a deplasat la domiciliul băiatului şi am constatat că locuinţa este precară, bunicul care ar fi trebuit să se îngrijească de copil stă mai mult prin cârciumă şi nu se ocupă de el. Constantând această situaţie de risc, am dispus plasamentul în regim de urgenţă la un centru din Piteşti, iar mai departe vom vedea dacă instanţa va decide decăderea tatălui din drepturile părinteşti. Copilul este bucuros că îl scoatem din acest mediu”, ne-a declarat Viorica Necula (foto), reprezentantul Protecţiei Copilului.
În acest timp, psihologii cred că Andrei a dat dovadă de curaj atunci când a cerut ajutor autorităţilor şi că, mai mult decât siguranţa sa, a pus pe primul plan viitorul surorilor sale.
“Decizia pe care a luat-o arată că este un copil inteligent, şi-a dat seama că e prea mult pentru el să stea acolo, chiar dacă, în mod normal, casa în care a locuit trebuia să-i dea acest sentiment de siguranţă. În mod cert s-a gândit mult înainte de a lua decizia şi a comparat situaţia lui cu cea a surioarelor aflate în plasament. E posibil ca în mintea lui de copil de 11 ani greu încercat să fi fost şi ideea că, plecând pe urmele surorilor sale, va reuşi să fie şi un ajutor pentru ele”, ne-a explicat psihologul Mirela Fiţa (foto) gestul disperat al copilului.
Povestea cutremurătoare a băiatului din Argeş nu este, din păcate, un caz izolat. Potrivit unor date centralizate de organizaţia Salvaţi Copiii, în anul 2012, în ţara noastră erau aproape 80.000 de copii care aveau cel puţin un părinte plecat să lucreze departe de casă.
Deşi legea cere ca părinţii să se asigure că micuţii rămân în grija unei rude apropiate sau în protecţia instituţiilor statului, din cifrele colectate de aceeaşi organizaţie reiese un fapt alarmant: aproape 33.000 de minori sunt lăsaţi să se îngrijească singuri, asemenea lui Andrei.
Circa 22.000 de micuţi trăiesc în orfelinate
Drama micuţului Andrei este trăită şi de alţi aproape 70.000 de copii din România, care au fost abandonaţi de părinţi.
Potrivit datelor centralizate de Direcţia Generală pentru Protecţia Copilului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS), la nivel naţional, în anul 2012, erau aproape 70.000 de copii instituţionalizaţi, iar dintre aceştia, 47.107 beneficiază de servicii de prevenire. Mai exact, aceştia sunt în asistenţă maternală, în grija unor rude de până la gradul IV sau a unor persoane care intenţionează să îi adopte ori în centrele de plasament. De fapt, un număr covârşitor de copii, 22.789, sunt în orfelinate.
Deşi la o primă vedere numărul este îmbucurător, având în vedere că este în scădere faţă de anul 2004, din păcate, din cauza birocraţiei, şansele ca aceşti micuţi să fie adoptaţi sunt foarte mici.
Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Statistică, copiii de până în vârsta de 2 ani sunt cei mai puţini din centrele de plasament, ca dovadă a faptului că românii interesaţi să adopte un copil preferă ca acesta să aibă o vârstă fragedă.
După vârsta de 3 ani, numărul micuţilor din orfelinate creşte în ritm susţinut, ajungând până la peste 6.700 în rândul adolescenţilor cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani, semn că aceştia au şanse minime de a-şi găsi o familie adoptivă. Mai mult decât atât, datele oficiale sunt completate de cele adunate din toate judeţele ţării de voluntarii organizaţiilor nonguvernamentale.
Astfel aflăm că, deşi părinţii care lucrează în străinătate sunt obligaţi să anunţe autorităţile cu cine îşi lasă copiii, mulţi nu o fac.
Aşa s-a ajuns în situaţia în care, potrivit Salvaţi Copiii, în anul 2012, aproape 80.000 de copii aveau cel puţin un părinte plecat să lucreze departe de casă. Dintre aceştia, aproape 33.000 de minori nu sunt supravegheaţi de nimeni, ba uneori se îngrijesc atât pe ei, cât şi pe fraţii lor mai mici.
