„Acum sper să ne putem ruga împreună pentru Andreea Bălan, care sigur se simte bine, sunt convinsă că se simte bine, dar un gând bun eu cred că nu supără pe nimeni.

Departe de a fi neapărat un admirator personal al Andreei, sunt un om care a trecut pe lângă moarte și știu cum e și din punctul acesta de vedere o înțeleg foarte bine și sunt lângă ea sută la sută, așa cum sigur sunteți și voi, chiar dacă îi apreciați sau nu activitatea profesională care, de data asta, chiar nu contează.
Nu mai contează nimic. Vrei să dai naștere unui copil și aproape te duci pe lumea cealaltă. Toată, dar toată lumea, cred că ar trebui să fie lângă tine. Toată lumea ar trebui să te susțină din toată inima”, a spus Teo Trandafir.

Andreea Bălan a ajuns la spital în cursul zilei de luni, fiind programată pentru naștere prin cezariană. În timpul procedurii medicale, vedeta a suferit un stop cardio-respirator, după cum a anunțat soțul acesteia pe Facebook. În prezent, Andreea Bălan se află la terapie intensivă, dar starea ei este stabilă, potrivit medicilorAndreea Bălan a fost vizitată la spital de familie, dar și de fosta ei colegă din trupa Andre, Andreeea Antonescu.

Citește și: VIDEO | Protest inedit al unui om de afaceri din Bucovina. A construit primul metru de autostradă din Moldova, între Putna și Voroneț

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.