Tânărul, în vârstă de 17 ani, este cercetat sub aspectul comiterii unei infracțiuni prevăzute de legea privind prevenirea şi combaterea terorismului, potrivit IPJ Dâmbovița.

„La data de 27 martie polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița și procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Dâmbovița au documentat activitatea infracțională a unui tânăr, de 17 ani, bănuit de comiterea unei infracțiuni prevăzute de Legea nr. 535/2004, privind prevenirea şi combaterea terorismului”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmbovița.

Din cercetări a reieșit că, în dimineața zilei de 24 martie, pentru a nu merge la școală, acesta ar fi transmis mai multe mesaje unor instituții cu atribuții pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale din care reieșea că două licee vor fi aruncate în aer.

„În cauză, sunt continuate cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale. Conform articolul 38 din Legea nr. 535/2004, privind prevenirea şi combaterea terorismului”, mai arată IPJ Dâmbovița.

Sute de elevi şi cadre didactice de la două licee din Târgovişte au fost evacuate, vineri, iar cursurile au fost suspendate, după ce inspectoratele de poliţie şi jandarmi au fost anunţate că în cele două unităţi de învăţământ au fost amplasate bombe.

Sursa foto: reporterpenet.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.