Potrivit Institutului Naţional de Fizica Pământului, şapte cutremure s-au produs în ultimele zile în zona Izvoarele, cel mai intens înregistrându- se sâmbătă seara, cu o magnitudine de două grade pe scara Richter.
“A fost ca prima oară când s-au crăpat casele. Întâi s-a auzit o bubuitură şi apoi toată noaptea s-a zgâlţâit satul. Nu ştiu ce o fi, dar cred că ni se ascunde ceva”, ne-a spus Anca Necula, o localnică din Izvoarele.
Apa de la cişmea este caldă
Seismele au venit după ce, vineri, oamenii s-au plâns că la cişmeaua din faţa bisericii, alimentată dintr-un puţ săpat la circa 50 de metri adâncime, a început să curgă apă caldă, care are un gust amar. Localnicii sunt convinşi că şi cele două fenomene bizare au legătură între ele.
“Apa a început să fie caldă de câteva zile şi apoi imediat au reapărut cutremurele puternice. Cred că e tot de la sonde! Eu nu ştiu cât o să ne mai ţină aşa, dar cred că până la urmă o să murim de frică”, s-a plâns şi Ioana Mocanu din comuna Izvoarele.

Nu se ştiu nici acum cauzele

Începând cu 23 septembrie, în zona Galaţi s-au produs peste 260 de cutremure, dintre care peste 30 au avut magnitudini de peste 2,5 grade pe scara Richter.
Dacă la mijlocul lunii trecute Institutul de Geologie a anunţat că sursa cutremurelor de la Izvoarele ar putea fi o combinaţie de cauze, respectiv ploi abundente, sol moale şi forajele de pe platforma petrolieră din apropiere – şi că se va apela la seismologi japonezi – după câteva zile, directorul geologilor care a semnat această concluzie a fost concediat, iar orice implicare a sondelor a fost eliminată cu fermitate. Despre venirea seismologilor străini nu s-a mai spus nimic. (Sorin Golea)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.