Toate categoriile de personal sanitar pentru care există riscul să se infecteze cu Covid-19 vor primi 2.500 de lei brut pe lună

Comentează
Arhiva foto

Toate categoriile de personal sanitar pentru care există riscul să se infecteze cu Covid-19 vor primi 2.500 de lei brut pe lună din fonduri europene.

Toate categoriile de personal sanitar în cazul cărora există riscul să se infecteze cu Covid-19, inclusiv asistenţii medicali comunitari şi personalul din reţeaua de medicină legală, vor primi un stimulent financiar de risc de 2.500 de lei brut pe lună, conform Ordonanţei aprobate în Guvernul României, a informat sâmbătă Ministerul Fondurilor Europene, scrie News.ro

Plata stimulentului de risc de 2.500 de lei brut/lună va fi finanţată din Programul Operaţional Capital Uman.

Este vorba despre personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar, inclusiv personalul de specialitate din structurile paraclinice medico-sanitare şi personalul paramedical care transportă, evaluează, pune diagnostic şi tratează persoanele bolnave de Covid-19; personalul care oferă servicii de asistenţă medicală comunitară, respectiv servicii de îngrijire medicală, activităţi de izolare şi monitorizare a persoanelor aflate în carantină; personalul din reţeaua de medicină legală implicat în manipularea şi efectuarea necropsiilor persoanelor decedate care au fost diagnosticate cu Covid-19.

În plus, în aceeaşi şedinţă de Guvern, Ministerul Fondurilor Europene a obţinut susţinerea finalizării a nouă proiecte de apă şi apă uzată, canalizare şi deşeuri prin alocarea de sume suplimentare de la bugetul de stat, în valoare de 354,8 milioane de lei.

"Sunt proiecte fazate a căror implementare a început cu fonduri alocate în perioada de programare 2007-2013, a continuat din fondurile europene alocate în actuala perioadă de programare şi a căror finalizare risca să fie pusă sub semnul întrebării", precizează Ministerul Fondurilor Europene.

Este vorba despre reabilitarea şi modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare din judeţul Mehedinţi: 28,36 milioane lei; sistemul integrat de management al deşeurilor din judeţul Caraş-Severin: 839.000 lei; reabilitarea sitului istoric poluat Iaz Batal din Târgu Mureş: două milioane lei; reabilitarea sistemului de alimentare cu apă a sistemului de canalizare şi a staţiilor de epurare în aglomerările Vaslui, Bârlad, Huşi şi Negreşti din judeţul Vaslui: 63,04 milioane lei.

Alte proiecte sunt sistemul de management integrat al deşeurilor din judeţul Maramureş: 136,31 milioane lei; modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Caraş-Severin: 49,88 milioane lei; reabilitarea şi extinderea sistemelor de apă şi apă uzată din judeţul Tulcea: 45,71 milioane lei;

Pentru reabilitarea şi extinderea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare din judeţul Teleorman se vor aloca 19,4 milioane lei, iar pentru sistemul de management integrat al deşeurilor solide din judeţul Vâlcea - 9,15 milioane lei.

Totodată, la iniţiativa Ministerului Fondurilor Europene, a fost mandatat „Comitetul de investiţii” pentru a coordona activitatea Fondului de Participare JEREMIE în negocierea unui nou Acord de finanţare. Iniţiativa JEREMIE („Resurse europene comune pentru microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi mijlocii”) oferă statelor membre posibilitatea de a aloca fonduri europene pentru dezvoltarea de instrumente financiare pentru sprijinirea IMM-urilor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Aparate foto la reducere de Black Friday
11:00
Black Friday 2026: când încep cele mai mari reduceri din an în România
Curcubeu de după nori
10:21
După ploi și frig, meteorologii anunță vreme mai caldă: unde se anunță 30 de grade Celsius
MONDEN
Celine Dion a urcat pe scena de la Paris, după o pauza de 6 ani. Sursa FOTO/ Gettyimages
10:56
Céline Dion a susținut primul concert după o pauză de 6 ani. Artista a făcut spectacol la Paris. „Am promis că nu voi plânge”
Alexia Eram pe covorul rosu la Venetia. Sursa Foto/ Facebook
10:22
Alexia Eram, adevărul despre banii familiei sale. „Mă deranjează. Îmi place să fiu în centrul atenției”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
09:34
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
08:34
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
11:54
Un bărbat din Timișoara a fost înjunghiat de iubita lui. O vecină aflată în blocul de peste drum a văzut totul
11:42
Pro TV a anunțat oficial noul juriu „Românii au talent” sezonul 17. Misterul a fost elucidat. „O mare onoare”
11:36
Canada vrea să devină membru asociat al UE și renunță la SUA. Planul lui Mark Carney
11:19
Un șofer de Ferrari s-a urcat beat la volan, a intrat în patru mașini parcate și a lovit o țeavă de gaz, în Sibiu
TRENDING
ExclusivReportaj
07:00
Atacul „strigoilor” de pe TikTok într-un sat din Brăila unde primarul a renovat cimitirul: „Plictiseală mare, trăim timpuri urâte!”
08:12
Revolut, păcălit de infractori, le-a dat pașapoarte, selfie-uri și date despre Bitcoin
07:00
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
12 sept.
Horoscop 13 septembrie 2026. Peștii au de rezolvat probleme practice, de clarificat multe aspecte legate de cheltuieli sau economii
Porthdinllaen, Gwynedd, Țara Galilor, 21 octombrie 2023. Barul „Ty Coch” (Casa Roșie).
10:33
Satul din Marea Britanie care nu are mașini, drumuri sau pubele: „Simt că timpul se oprește în loc”
Un adolescent de 15 ani a supraviețuit miraculos după ce a petrecut mai multe zile pe ape înghețate, în Alaska. Sursă foto: captură video BBC.
12 sept.
Adolescent de 15 ani salvat după ce a plutit zile întregi în apele înghețate din Alaska. Fratele și vărul său au murit
Un brutar celebru vinde o pâine cu 60 de dolari( aproximativ 51 de euro) în Manhattan. Sursă foto: Facebook /Martin Auer.
12 sept.
Prețul „obscen” cu care se vinde o pâine cu secară în inima cartierului de lux Manhattan. Și totuși, clienții stau la coadă
Șampania din Franța devine mai tare din cauza căldurii. Sursă foto: Profimedia.
12 sept.
Valurile de căldură extremă schimbă șampania din Franța: limita maximă de alcool a fost majorată
Primarul unei comune din Italia dirijează circulația, după ce singurul polițist din localitate a demisionat. Sursă foto: La Tribuna di Treviso.
12 sept.
Un primar dintr-o comună din Italia a ajuns să dirijeze traficul după ce singurul polițist local a demisionat: „Nu mă așteptam”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Judecătoare
Analiză
10:00
Procesul judecătoarei care n-a motivat 821 de hotărâri judecătorești: Monica Cipariu ar putea plăti pentru victima unui criminal eliberat și din vina ei
Cine este Teodora Sava, prima româncă la The Voice UK, care a întors toate cele 4 scaune. Sursă foto: Sava Mihaela / Facebook
07:54
Teodora Sava, prima româncă ajunsă la „The Voice UK”, a întors toate cele 4 scaune. Are 24 de ani și a plecat din Piatra-Neamț pentru muzică: „Este cel mai mare vis al meu”
Primul avion nou TAROM din ultimii 20 de ani. Când va zbura „Mircea Lucescu” și care este prima destinație
Reportaj
12 sept.
Primul avion nou din flota TAROM din ultimii 20 de ani: când zboară prima dată aeronava Boeing 737 MAX botezată „Mircea Lucescu”
Locuitorii din Botoșani au primit sâmbătă după-amiază un mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone. Foto: Getty Images
12 sept.
Dronă prăbușită în județul Suceava, după o alertă de incursiune aeriană în Botoșani. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă