Peste 20.000 de persoane au trecut prin punctele de frontieră din România, în ultimele 24 de ore. Timpul de așteptare a fost îngreunat de formalitățile care trebuie îndeplinite. Pe lângă controlul specific, oamenii trebuie să completeze declarația pe proprie răspundere și să efectueze controlul epidemiologic.
Trafic intens la punctele de frontieră din România, potrivit datelor transmise de Poliția de Frontieră: pe sensul de intrare au fost aproximativ 10.200 de persoane cu 7.300 de mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 10.300 de persoane cu 6.200 de mijloace de transport.
În acelaşi interval de timp, la frontiera cu Ungaria s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control aproximativ 12.700 de persoane şi 8.900 de mijloace de transport, din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 7.100 de persoane cu 5.000 de mijloace de transport.
În această perioadă, dispozitivul de supraveghere şi control al frontierei de stat este suplimentat atât în punctele de trecere a frontierei, cât și pe fâșia de frontieră. Zi de zi, aproape 4.300 de polițiști de frontieră sunt la datorie, mare parte dintre ei în punctele de frontieră la controlul documentelor.
Polițiștii au descoperit și o serie de ilegalități: 11 infracțiuni și 18 contravenţii săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea totală a amenzilor a fost de 211.000 de lei.