Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Covasna au anunțat, sâmbătă, că traficul rutier este parţial blocat pe DN 12 Sfântu Gheorghe-Miercurea Ciuc, pe raza localităţii Micfalău, unde în cursul serii de vineri a avut loc un accident rutier.
În urma incidentului în care au fost implicate un autoturism şi un autotren, două persoane au fost rănite. Șoferul autoturismului a suferit răni grave.
"Din cercetările efectuate de poliţişti s-a stabilit că un bărbat de 50 de ani, care conducea un autoturism din direcţia Sfântu Gheorghe spre Miercurea Ciuc, nu a adaptat viteza într-o curbă deosebit de periculoasă şi a pătruns pe contrasens, unde a lovit un autotren. În urma impactului, şoferul autoturismului a suferit răni grave, iar o femeie de 53 de ani, pasageră în aceeaşi maşină, a fost rănită uşor", potrivit IPJ Covasna.
Circulaţia se desfășoară, la această oră, pe un singur fir alternativ în zona localității Micfalău, până la repunerea pe roţi a autotrenului implicat în accident, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, Nicoleta Tolvaj Marin.