Cel puțin 100 de persoane au fost nevoite să doarmă pe aeroportul Orly, unde au fost instalate paturi suplimentare din cauza faptului că au mai putut să zboare sâmbătă după ce aeroportul a fost închis șase ore în urma incidentului armat, ce a avut loc după ce Ziyed a atacat o femeie-soldat și a pus-o la pământ în încercarea de a-i fura arma. Companiile aeriene au anunțat, de asemena, că au găzduit, între 100 și 200 de persoane în hotelurile aeroportului.

„Traficul este mai degrabă normal. Există încă un pic de întârziere, o întârziere medie de douăzeci de minute din cauza controalelor întărite”, a declarat un purtător de cuvânt al aeroporturilor din Paris.

Traficul aerian a fost puternic perturbat sâmbătă după atacul de pe Orly-Sud, care a vizat o patrulă militară, agresorul fiind ucis. Imediat după incident cele două terminale de la Orly (Sud și Vest), atât la sosiri, cât și la plecări, au fost închise. Multe avioane au fost redirecționate către aeroporturile învecinate.

Aeroportul internațional  Orly din Paris a fost evacuat sâmbătă dimineață, la ora locală 08.30,  după ce mai multe împușcături s-au auzit pe un terminal. Ziyed Ben Belgacem a fost împușcat după ce a încercat să fure arma unei femeie- soldat. Incidentul armat a avut loc, la scurt timp, după ce atacatorul împușcase și o femeie polițist în nordul Parisului, în urma unui control în trafic,  în timp ce se îndrepta spre aeroport.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.