Un grav accident de circulație în care au fost implicate două autoturisme a avut loc, joi, în comuna Bucov, situată în apropierea municipiului Ploiești, notează Ziarul Incomod.
Conform Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, accidentul s-a produs după ce autoturismul condus de un bărbat de 60 de ani a făcut o manevră de viraj către stânga, neacordând prioritate mașinii care venea din sens opus.
În urma impactului, trei persoane, conducătorul auto care a făcut virajul la stânga și doi doi pasageri din cealaltă mașină, au fost transportate la spital, cu diferite traumatisme.
Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Oamenii legii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc evenimentul rutier.
FOTO: Ziarul Incomod