Tinerii din comuna Bălăciţa, bănuiţi de infracţiunea de viol şi complicitate la comiterea de viol, au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

Aceștia urmează a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, cu propunerea de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă.

„Cei trei tineri au fost identificaţi de oamenii legii imediat de la sesizarea victimei prin SNUAU 112. Mai exact, în data de 10 septembrie, Poliţia municipiului Drobeta Turnu Severin a fost sesizată de către o tânără cu privire la faptul că este urmărită de mai multe persoane, pe marginea fluviului Dunărea, în apropierea municipiului Drobeta Turnu Severin. La faţa locului s-a deplasat o echipă complexă de poliţişti, iar în urma verificărilor efectuate, aceştia au identificat apelanta în vârstă de 19 ani, din comuna Şimian, judeţul Mehedinţi. La sediul poliţiei, victima a declarat şi că a fost violată şi, prin urmare, a formulat plângere împotriva celor trei. După ce a fost examinată medico-legal şi au fost formulate concluziile raportului, a fost dispusă reţinerea celor trei tineri”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi, comisar şef de poliţie Nicolae Lohon, potrivit Agerpres.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații