Guvernul turc cere în continuare extrădarea celor opt soldați pe numele cărora s-au emis mandate de arestare, după ce Curtea Supremă de la Atena a decis împotriva extrădării a opt militari turci care au fugit din Turcia după tentativa de lovitură de stat.

„Vom lua toate măsurile necesare, inclusiv anularea acordului bilateral de readmisie” a refugiaţilor, a declarat ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu. Acordul stipulează că Turcia va accepta înapoi imigranţii care au traversat ilegal în Grecia.

„Nu putem privi cu ochi buni statele care protejează teroriştii, trădătorii şi complotiştii”, a declarat oficialul turc, care a precizat că „Grecia trebuie să ştie acest lucru”.

„Aceştia sunt opt trădători care intenţionau să-l asasineze pe preşedintele nostru, nu nişte infractori mărunţi”, a adăugat Cavusoglu.

Curtea Supremă din Grecia a decis joi  împotriva extrădării celor opt soldați tuci pe care guvernul de la Ankara îi acuză că s-ar afla în spatele tentativei de lovitură de stat din 15 iulie.

Ofiţerii eleni au declarat că nu vor avea parte de un proces corect în Turcia, unde autorităţile au arestat zeci de mii de persoane după lovitura de stat eşuată, inclusiv generali de rang înalt. Tomara, avocatul soldaţilor, a declarat că tratamentele umilitoare şi torturile folosite de guvernul din Ankara împotriva persoanelor suspectate de implicare în puciul eşuat au făcut o impresie puternică asupra tribunalului elen.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.