Într-un top al depozitelor în lei deţinute de 20 dintre cei mai importanţi bugetari din România, realizat de Econtext, găsim nume care au în conturi sume cu şapte cifre, dar şi cu cinci. Astfel, primul loc este ocupat de preşedintele CEC, Radu Gheţea, cu economii de aproape patru milioane de lei.
Acesta este urmat de şeful turismului Răzvan Filipescu, care a economisit peste un milion de lei, acesta fiind urmat de preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) Ştefan Deaconu şi de guvernatorul BNR Mugur Isărescu, ambii reuşind să agonisească peste un milion de lei.
Pe poziţia a V-a îl regăsim pe preşedintele ţării. Traian Băsescu a reuşit să pună deoparte de patru ori mai puţin decât şeful CEC, adică aproape un milion de lei. Pe lista bugetarilor de top se mai află şi premierul Ponta sau primarul Capitalei.
Uite cât au în conturi VIP-urile statului! Şeful de la CEC are economii de patru ori mai mari decât preşedintele României, Traian Băsescu

EBA, cel mai harnic ales de la Bruxelles

Uite cât au în conturi VIP-urile statului! Şeful de la CEC are economii de patru ori mai mari decât preşedintele României, Traian BăsescuEurodeputatul PDL Elena Băsescu (foto) e, conform statisticilor, cel mai activ ales român în cinci ani de mandat la Bruxelles, având în cont 1.300 de activtăţi.
Ea e urmată de pesedista Adriana Ţicău, cu 1.000 de activităţi. La polul opus se află C.V. Tudor cu 27 de activităţi şi soţia lui Crin Antonescu, Adina Vălean, cu 68 de activităţi.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.