Un asistent medical a recunoscut că a ucis zeci de pacienți! Bărbatul e suspectat de comiterea a 300 de crime / VIDEO

Comentează

Niels Högel, un asistent medical din Germania, a recunoscut că a comis zeci de crime. Bărbatul este, însă, suspectat că a omorât aproape 300 de pacienți. Investigația care îl vizează pe cel considerat cel mai profilic criminal în serie din Germania într-o perioadă de pace este în continuare în desfășurare.The New York Times scrie că Niels Högel a venit la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Delmenhorst din nord-vestul Germaniei cu o scrisoare de referință foarte bună. Era descris ca fiind o persoană care lucra „independent şi conştiincios”, iar, în momente de criză, reacționa „rațional și corect din punct de vedere tehnic”.

După doar patru luni, însă, o pacientă, Brigitte A., a murit sub îngrijirea sa. Au urmat alţi trei bărbați - Hans S., Christoph K. şi Josef Z.

În vârstă de 42 de ani, Niels Högel este considerat cel mai prolific criminal în serie din Germania într-o perioadă de pace, notează Mediafax. Autorităţile suspectează că asistentul medical a ucis aproape 300 de pacienţi în perioada 2000-2005.

<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2F1753968611576117%2Fphotos%2Fa.1753971951575783%2F1917051958601114%2F%3Ftype%3D3&width=500" width="500" height="483" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowTransparency="true" allow="encrypted-media"></iframe>

Pentru a efectua o anchetă completă, autoritățile au avut nevoie de mai mult de 10 ani, timp în care au fost exhumate peste 130 de cadavre în Germania, Polonia și Turcia.

Între timp, Niels Högel a recunoscut că a ucis 43 de oameni. Bărbatul nu a negat uciderea altor 52 de persoane, însă a dezmințit ferm omorârea altor cinci.

Numărul de crime şi perioada îndelungată până la apariţia suspiciunilor au generat întrebări incomode în Germania despre cum a fost posibil ca Niels Högel să ucidă atâtea persoane fără a fi prins.

„Dacă este posibil ca în Germania să se ignore peste 300 de crime comise în 15 ani, ce altceva mai este posibil? Ce este necesar pentru ca oamenii din Germania să se ridice şi să acorde atenţie unor lucruri", a precizat Christian Marbach, al cărui bunic a fost o victimă a lui Niels Högel.

Niels Högel este deja condamnat la închisoare pe viaţă pentru uciderea a doi pacienţi şi pentru implicare în moartea altor patru. În prezent, bărbatul este vizat de un al treilea proces în care este acuzat de omorârea a peste 100 de pacienți, dintre care 36 la clinica din Oldenburg, iar alţi 64 transferaţi în Delmenhorst.

<iframe width="740" height="400" src="https://www.youtube.com/embed/uV-7JA6CIkk" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe>

sursă foto: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Procurorul european Catalin Borcoman la Interviurile Libertatea
ExclusivInterviu
07:00
Procurorul european Cătălin Borcoman dezvăluie că în România fraude de 6 miliarde de euro cu fonduri europene sunt investigate de Parchetul European
Barajul Paltinu este situat în Județul Prahova, pe valea râului Doftana, în aval de confluența acesteia cu valea Păltinoasa, în cheile numite "La Tocile". Foto: Facebook / Romania - Carpathian Garden
06:22
Barajul Paltinu funcționează pe o soluție de avarie, fără nicio golire de fund. Anunțul Apelor Române
MONDEN
Mihaela Bilic | Foto: Facebook
29 sept.
Cum arată casa pe care Mihaela Bilic a construit-o în doi ani lângă pădure: „Cu fața spre Valea Rea”. Imaginile postate de medicul nutriționist
Theo Rose
29 sept.
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
POLITIC
Sorin Grindeanu, îmbrăcat într-o maletă vișinie și un sacou maro cu model de caroruri gri, făcând o grimasă, cu buzele strânse și încovoiate în jos, și ochii ațintiți spre stânga
07:10
CCR decide astăzi asupra conflictului Guvern-Parlament după sesizarea lui Sorin Grindeanu privind Programul SAFE, adoptat după moțiunea de cenzură
Siegfried Mureșan alături de miniștri propuși să facă parte din Guvern
LiveText
06:00
LIVE TEXT Guvernul Mureșan merge azi în Parlament pentru votul de învestire
Ultimele știri
08:11
România construiește un doc plutitor gigant de 151 de metri lungime și 35 de metri lățime la Tulcea, dar pentru altă țară. Unde va pleca construcția
08:03
10.000 de euro ca să te muți definitiv în anumite regiuni din Grecia. Ce condiții trebuie îndeplinite
07:56
Un singur lanț de benzinării a ieftinit motorina, miercuri, 30 septembrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
07:10
„Telefonul mobil din 1936”. Cum o fotografie veche a dat naștere teoriei unui călător în timp
TRENDING
29 sept.
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
Analiză
29 sept.
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
29 sept.
Horoscop 30 septembrie 2026. Peștii încep o etapă în care vor avea ocazia să înțeleagă de ce au nevoie de această călătorie
29 sept.
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
O persoană care a activat modul avion pe telefon
00:14
De ce este important să activezi modul avion în timpul zborului. Riscul real nu este pentru avion, ci pentru abonamentul tău
Ce se întâmplă dacă mănânci banane zilnic efectul asupra intestinelor și digestiei. Sursă foto: Getty Images.
29 sept.
Ce se întâmplă cu intestinele tale când mănânci banane în fiecare zi? Acestea sunt efectele
Colesterol sub control
29 sept.
Ucigașul tăcut din sângele românilor:150.000 de oameni mor anual din cauze cardiovasculare. „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
ECG gratuit in farmacii
29 sept.
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
29 sept.
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O mașină de poliție parcată noaptea pe stradă
05:40
Un român a murit în timp ce pleca de la o nuntă, în Italia. Ce au făcut prietenii victimei
Daniel Băluță este primar al Sectorului 4 din București din iunie 2016. Foto: Profimedia
29 sept.
Daniel Băluță vrea patrule stradale în Tineretului pentru a descuraja consumul de droguri și violențele dintre blocuri
Airbus A220-300 are o capacitate de 120 -160 de pasageri și autonomie de până la 6.300 kilometri. Foto: Hepta
29 sept.
O companie aeriană românească anunță că suspendă operarea avioanelor Airbus A220-300. Ce se întâmplă cu zborurile programate
O dronă de război
29 sept.
Drona prăbușită în Brăila a avut încărcătură explozivă și s-a detonat la impactul cu solul, anunță MApN
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri