Un băiat în vârstă de 14 ani a fost prins de poliţişti când conducea o maşină pe o stradă din Slatina, fiind însoţit la plimbare de fratele său, de 10 ani, relatează News.ro. Cei doi copii sunt din judeţul Argeş şi veniseră în Slatina cu tatăl lor, la un prieten. Profitând de neatenţia adulților, copiii s-au urcat în maşină şi au plecat la plimbare.
Poliţiştii din Slatina au oprit mașina pentru control, pe strada Panselelor, iar la volan au avut surpriza să descopere un copil.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că cei doi băieți, unul de 14 ani şi celălalt de 10 ani, veniseră în Slatina împreună cu tatăl lor, în vizită la un prieten.
La un moment dat, cei doi copii au ieşit din locuinţă, s-au urcat în maşină și au plecat la plimbare, cel de 14 ani fiind la volan. În acest caz, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis.
Demradulescu 14.11.2024, 23:58
Eu cred că băiatul de 14 ani și-a adus aminte că mâine are extemporal la dirigenție și a vrut să se întoarcă acasă să învețe.