Orice deplasare neesenţială este în prezent interzisă pe întregul teritoriu al Franţei între orele 20.00 şi 6.00. Însă începând de sâmbătă, 2 ianuarie 2021, interdicţia se va aplica mai devreme, de la ora 18.00, în 15 departamente.
„Peste o săptămână vom evalua impactul acestor restricții asupra acestor 15 departamente, asupra circulației virusului în alte părți ale țării”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Gabriel Attal, pentru televiziunea TF1.
Apoi a continuat: „În mod evident, dacă situația se va deteriora mai departe în anumite regiuni, vom lua deciziile necesare. Măsurile se vor implementa gradual și, desigur, pot să meargă până la un blocaj”, a adăugat el.
Franța are cel mai mare număr de cazuri COVID-19 din Europa de Vest și al cincilea din lume, cu 2.620.425 în total. Numărul morților este de 64.632.
Totodată, mai multe incidente au avut loc în Franța în noaptea de Anul Nou, printre care o petrecere ilegală cu mii participanţi şi un deces din cauza folosirii neglijente a focurilor de artificii.
Deşi autorităţile au interzis orice petrecere şi adunare în noaptea de Anul Nou, în localitatea Lieuron din vestul Franţei mii de tineri, francezi şi străini, s-au adunat la o astfel de petrecere ilegală, circa 2.500 dintre ei fiind încă acolo și în dimineața zilei de 1 ianuarie, a notat Agerpres.
În oraşul Boofzheim, din estul Franței, un bărbat de 25 de ani a fost decapitat de focurile de artificii, iar un altul este grav rănit, a relatat ABC News.
Detaliile acestui incident sunt încă neclare, dar presa internațională a scris că cei doi se apropiaseră prea mult de artificii în momentul exploziei.