Henry Ah-Kee, un bărbat din Australia, mergea la volanul propriului autoturism pe o stradă între Griffith spre Sydney, când a văzut o scenă de coșmar.
Un autocar cu elevi, între care se aflau și cei cinci copii ai lui, dar și soția sa, care îi însoțea, s-a răsturnat pe un câmp, a notat ninenews.com.au.
În autocar erau 28 de persoane, elevi și însoțitorii lor. Bărbatul era în urma autocarului și a văzut cum autocarul s-a răsturnat. Incidentul a avut loc după ce unul dintre cauciucuri a explodat.
Șoferul a pierdut controlul volanului, fiindcă viteza din acel moment era de circa 110 km/h.
„A fost o explozie pe partea stângă și autocarul s-a răsturnat”, a spus Henry Ah-Kee.
Bărbatul a intervenit imediat și a spart geamul autocarului pentru a putea să-i scoată pe copii de vehiculul răsturnat.
25 dintre pasageri au suferit diverse răni, inclusiv copii cu vârste între 10 și 14 ani.
O femeie de 65 de ani a fost cel mai grav rănită, fiind transportată la spital în stare gravă după ce s-a lovit rău la cap.
Un copil de 8 ani s-a ales cu un picior rupt. Rănile suferite de aceștia nu le pun viața în pericol.
Ceilalți pacienți au fost duși la spitalul din Harden.