Un tânăr din localitatea Bistreț din Dolj a fost ridicat de polițiști, după ce și-ar fi aruncat mama într-o fântână. Mai apoi, bărbatul de 38 de ani, cunoscut cu afecțiuni psihice, a ajuns și el în fântână.
Cei doi au fost scoși la suprafață de pompieri.
„La sosirea echipajului de pompieri, au fost găsite două victime într-o fântână cu diametru de 90 centimetri și o adâncime de 5 metri, ambele conștiente. Pompierii au coborât cu scara și cu cordite pentru asigurarea victimelor și extragerea acestora la suprafață. Femeii, în vârstă de aproximativ 68 ani, i s-a acordat primul ajutor medical şi a fost transportată la spital conștientă”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dolj, Florin Cocoşilă, conform craiovaforum.ro.
Bărbatul a fost preluat de un echipaj de Poliție. Pe numele acestuia, anchetatorii au deschis un dosar penal pentru violență în familie. Încadrarea juridică a fapte ar putea fi schimbată, însă, în tentativă de omor.
Bărbatul va fi internat într-o unitate medicală de specialitate.
„Bărbatul este fiul femeii și între cei doi avea loc o altercație, ambii aflându-se în fântână. Nu era apa în fântână. Cazul a fost discutat cu unitatea de parchet care a opinat pentru întocmirea unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violența în familie. Bărbatul respectiv urmează să fie internat la o unitate spitalicească, fiind cunoscut cu afecțiuni psihice. Există unele suspiciuni că el ar fi fost cel care ar fi aruncat-o pe femeie în fântână, însă deocamdată nu sunt confirmate cu certitudine”, a declarat
purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, confom sursei citate.
Potrivit unor informaţii, bărbatul este cunoscut cu afecţiuni psihice şi a mai fost internat în unităţi medicale specializate.
sursă foto: ziaruldecraiova.ro
Citește și: