Bărbatul nemulţumit a scris pe reţeaua de socializare că a primit o amendă de 200 de lei pentru injurii aduse pe Facebook unui poliţist de la Secţia 3 de Poliţia a municipiului Galaţi, iar în sprijinul afirmaţiilor sale a postat şi o fotografie a procesului verbal.
„În data de 14.01.2018 a postat un comentariu pe Facebook cu referire la un polițist din cadrul Secției 3 Poliție în care îi aducea acestuia injurii „un bou de polițist de la a 3 a il cunosc și știu ce spun”. Vă mulțumesc că m-aţi înţeles”, a relatat bărbatul cele întâmplate pe Facebook.
Reprezentanţii IPJ Galaţi au confirmat că bărbatului i s-a aplicat o amendă în cuantum de 200 de lei, după ce a adresat injurii pe Facebook.
„Este vorba despre un bărbat care a fost amendat conform Legii 61 pentru injurii, sancţiunea aplicată fiind în cuantum de 200 de lei. Potrivit Legii nr. 61, sancţiunile prevăzute pentru adresare de expresii şi cuvinte jignitoare sunt cuprinse între 200 de lei şi 1.000 de lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Gabriela Costin.
Citește și: REPORTAJ/ Autoritățile l-au lăsat de izbeliște opt ani. Un cămin de batrâni a fost reconstruit de oameni cu suflet mare
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro