Un bărbat din localitatea suceveană Bălcăuţi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a agresat fizic doi poliţişti veniţi să aplaneze un conflict provocat de acesta.
Marți, 10 iunie, suspectul a provocat un scandal, lovindu-şi soţia şi un copil minor, motiv pentru care au fost chemaţi să intervină la faţa locului poliţişti din cadrul Secţiei nr. 13 Poliţie Rurală Bălcăuţi.
În timpul imobilizării, suspectul a agresat fizic doi poliţişti, primului rupându-i cămaşa uniformei de serviciu şi muşcându-l de braţul stâng în zona bicepsului, iar pe cel de-al doilea muşcându-l de antebraţul stâng, leziunile traumatice produse necesitând pentru vindecare câte 8-9 zile de îngrijiri medicale, potrivit Agerpres. Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi a decis arestarea agresorului pentru o perioadă de 30 zile, iar Judecătoria Rădăuţi a admis solicitarea, dispunând măsura preventivă de privare de libertate pentru o perioadă de 30 zile, începând cu 11 iunie.
Citește și