Bărbatul în vârstă de 40 de ani a suferit un accident rutier pe 13 mai, în localitatea Alexandru cel Bun, județul Neamț. Șoferul nu a acordat prioritate atunci când a pătruns pe șoseaua principală, iar mașina a fost izbită violent de o autoutilitară. Autoturismul a ajuns în curtea unei case, iar bărbatul a fost prins între fiarele contorsionate. A fost transportat cu un elicopter SMURD la un spital din Iași, unde a fost internat până pe 31 mai, când medicii l-au externat.

Ghinion, însă. La câteva minute după ce a părăsit spitalul, mașina în care se afla, condusă de cumnatul său, a fost izbită de un alt autoturism. Impactul a fost atât de puternic încât motorul mașinii Audi-ului a zburat câțiva metri pe șosea, potrivit tvmneamt.ro.

Bărbatul de 40 de ani a fost grav rănit, fiind internat la Terapie Intensivă cu fracturi costale și traumatism de coloană.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.