Iosif Venţel, în vârstă de 47 ani, şi-a sugrumat concubina în jurul orei 2.00, noaptea trecută, după care s-a predat la Poliţie, a informat Bihoreanul.

Bărbatul a fost reţinut şi este audiat de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

Venţel a mai comis o crimă, în 2008, când şi-a ucis în mod barbar concubina care îl părăsise, mamă a cinci copii.

Bărbatul a înjunghiat-o pe femeie cu mai multe lovituri de cuţit, iar apoi a lovit-o în cap şi cu un topor. El a fost arestat preventiv şi condamnat ulterior, în 2010, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 15 ani de detenţie.

Ucigașul ar fi trebuit să iasă din penitenciar în 2022, însă a fost eliberat condiţionat pe 15 februarie 2018, în baza Legii 169/2017, care prevede reducerea din totalul pedepsei a 6 zile pentru 30 de zile executate în condiţii de detenţie necorespunzătoare.

Și fiul său este închis pentru crimă!

Iosif Daniel Venţel, fiul său, a fost închis și el anul trecut, tot pentru crimă.

Pe 24 august 2018, tânărul în vârstă de 21 ani şi-a strâns și el de gât iubita de aceeaşi vârstă, mamă a 2 copii, cu care se certase după ce l-a anunţat că intenţionează să plece la muncă în străinătate.

Arestat imediat după comiterea crimei, Iosif Daniel Venţel a fost condamnat definitiv, în luna martie a acestui an, la numai 10 ani de detenţie, instanţele luând în considerare faptul că tânărul şi-a recunoscut fapta şi nu avea antecedente penale.

Citeşte şi:

Unul dintre eroii de pe London Bridge este un criminal care primise o permisie chiar în acea zi! Reacția familiei victimei când l-a văzut la televizor

Un adolescent de 16 ani din Galați, bănuit că și-a omorât bunica cu un topor. Femeia se împotrivea relației pe care acesta o avea cu fiica unor vecini

Jurnalista malteză, ucisă pentru 150.000 de euro cu o bombă livrată de mafia italiană. Cel mai apropiat consilier al premierului, acuzat că a cerut asasinatul

Urmărește-ne pe Google News
Diana, un arbitru de 22 de ani, este victima răzbunării pornografice: „Sunt dezgustată. Am ajuns în centrul unui uragan, unui infern, asaltată de mii de mesaje”
PARTENERI - GSP.RO
Diana, un arbitru de 22 de ani, este victima răzbunării pornografice: „Sunt dezgustată. Am ajuns în centrul unui uragan, unui infern, asaltată de mii de mesaje”
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
Playtech.ro
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
O tânără înţeapă mai multe prezervative într-un supermarket, apoi le pune înapoi pe raft. VIDEO
Observatornews.ro
O tânără înţeapă mai multe prezervative într-un supermarket, apoi le pune înapoi pe raft. VIDEO
Horoscop 24 ianuarie 2022. Fecioarele redevin serioase și harnice, cum nu prea au reușit să fie în ultima perioadă
HOROSCOP
Horoscop 24 ianuarie 2022. Fecioarele redevin serioase și harnice, cum nu prea au reușit să fie în ultima perioadă
Cum a reacționat George Simion după ce a fost stropit cu cerneală
Știrileprotv.ro
Cum a reacționat George Simion după ce a fost stropit cu cerneală
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
Telekomsport
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale
PUBLICITATE
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale