Un britanic şi un slovac, arestaţi preventiv după ce au vândut droguri la un festival din Mamaia

Comentează

Un bărbat britanic şi unul slovac au fost arestaţi preventiv luni, 1 mai, pentru 30 de zile după ce au fost prinși de polițiști în timp ce vindeau droguri la un festival din stațiunea Mamaia, potrivit unui comunicat al Poliției Române.

„În cursul zilei de astăzi (n.r. - 1 mai), poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa au depistat, în incinta unui festival din staţiunea Mamaia, doi bărbaţi (unul de naţionalitate britanică şi unul de naţionalitate slovacă), în timp ce ar fi oferit, spre vânzare, droguri de risc şi mare risc”, a transmis Poliția Română.

Asupra acestora au fost descoperite ketamină, cocaină, precum şi comprimate ecstasy, potrivit autorităților.

Cei doi au fost reținuți inițial pentru 24 de ore, iar ulterior au fost prezentaţi Tribunalului Constanţa, care a decis să fie arestați pentru 30 de zile.

În ultimele patru zile, 125 de persoane au fost depistate cu droguri la festivalurile de pe litoral, potrivit Jandarmeriei constănțeane.

În staţiunile de pe litoral s-au organizat evenimente publice de amploare, precum festivalul Sunwaves 30 din Mamaia, care va dura până pe 3 mai.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O barca rasturnata in kefalonia, septembrie 2026
08:17
Un român de 45 de ani a fost găsit mort pe o plajă din Poros, după ce dispăruse în apele Mării Ionice, în Kefalonia
Termocentrala Rovinari fotografiată din elicopter, cu fum ieșit pe turnurile de evacuare. Foto: Hepta
15:24
Rovinari vrea să transporte lignit cu camionul: fără cărbune suficient, Complexul Oltenia s-ar putea închide
MONDEN
Cupluri Power Couple 2027
16:00
Cine sunt cele 9 cupluri de la „Power Couple” România, sezonul 4. Unde se filmează show-ul de la Antena 1
Ruxandra Ion si Cristina Ciobanasu
15:48
Imagini rare cu Ruxandra Ion și Cristina Ciobănașu în Franța: „3 zile de vis la Paris"
POLITIC
Grupul parlamentar PACE – Întâi România a ajuns la consultările de la Cotroceni. Sursă foto: Libertatea
LiveText
15:00
Nicușor Dan face declarații în câteva minute, după consultările cu partidele pentru numirea unui nou prim-ministru
Liderul USR, Dominic Fritz, a declarat joi, după consultările cu președintele României, Nicușor Dan, că partidul său este gata să contribuie la soluționarea crizei politice actuale. Sursă foto Libertatea.ro
11:56
Dominic Fritz, despre negocierile pentru Guvern: USR îl susține pe Siegfried Mureșan, dar este deschis și altor variante
Ultimele știri
17:00
Ce a dezvăluit Mihai Gâdea după revederea cu Oprah Winfrey la București: „Unul dintre marile ei daruri”
16:58
Un băiat român de 9 ani, prins conducând o mașină de lux în Marsilia. Tatăl îi „dădea lecții” de șofat
16:34
Jandarmeria a reținut alte cinci persoane după violențele de la protestul oierilor din Piața Victoriei, iar amenzile au depășit 66.000 de lei
16:17
Ionela Tudor revine în magistratură: fosta șefă CAB, cunoscută după episodul „m-a sunat Lia”, va câștiga mai puțin decât pensia de 30.000 de lei
TRENDING
16 sept.
În anii '90, 313 gazele au fost eliberate în deșert, în Arabia Saudită. 20 de ani mai târziu, cercetătorii au revenit și au descoperit ce s-a întâmplat cu ele
10:09
Bani în plus la pensie din al 13-lea salariu și ore suplimentare: când sunt recunoscute automat și când ai nevoie de adeverințe
16 sept.
Un magazin Lidl e aprovizionat de un camion care n-are șofer și nici cabină: face trei curse în fiecare zi, într-un oraș din Germania
07:00
Tragerile loto din 17 septembrie 2026. Report de peste 1,48 milioane de euro la Loto 6 din 49
O turistă a plătit 72 de euro la o cafenea din Piața San Marco, Veneția. Sursă foto: Profimedia.
16:12
Notă de plată absurdă la o cafenea din Veneția: cât a costat-o pe o turistă muzica live ascultată în timpul mesei
O jurnalistă care scrie pentru o publicație online
16:09
Peste 200 de angajați, concediați de patronul unuia dintre cele mai mari ziare din Marea Britanie. Cine le ia locul
Considerat un cancer blând, cancerul tiroidian poate afecta oasele
15:57
Mitul cancerului „blând” care îți poate afecta oasele. De ce este vital să îți verifici tiroida la timp
Imagine cu o femeie care spală un pui la chiuveta din bucătărie
15:55
De ce nu ar trebui să speli niciodată puiul înainte de a-l găti
Fructe exotice și tropicale care îți dau energie: beneficii pentru sănătate și rețete - Salată de fructe cu banane, ananas și zmeură în pahare de sticlă pe un tocător de lemn
14:51
Exotic în farfurie: cum să integrezi fructele exotice în dieta ta zilnică pentru un plus de energie
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Vedere aeriană asupra ochiului unei furtuni tropicale, uragan
12:06
Care este diferența dintre un uragan, un taifun și un ciclon
Cum pastrezi merele peste iarnă
12:49
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Raluca Dumitra
14:36
5 știri eJobs: Peste 9 milioane de aplicări pe eJobs în primele 8 luni ale anului, dar tinerii până în 24 ani spun că le e mai greu să-și găsească job
Dusterul Jandarmeriei, imposibil de răsturnat de 10 huligani de la mitingul oierilor. Foto: Instagram/ dragos.cosmin.bota
14:06
De ce n-au putut 10 huligani să răstoarne un Duster la mitingul oierilor. Explicații „tehnice” postate cu ironie pe Facebook
pacient stand pe pat intr-un salon de spital cu o perfuzie la capul patului. Langa el sta o femeie care-i pune masca de oxigen pe gura
13:33
„De la 1 noiembrie, o mare parte din pacienții cu HIV din România vor rămâne fără tratament!” Decizia Ministerului Sănătății care sacrifică bolnavii cronici
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
13:22
Proces de un miliard de euro între magistrați și Guvern pentru salarii: Înalta Curte ar putea decide azi cine are dreptate
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16 sept.
Criza din agricultură nu a început pe 15 septembrie - și nu se termină cu ea
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
15 sept.
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor