15 cetățeni din India, 8 din Afganistan și 3 din Pakistan au fost descoperiți miercuri, 1 decembrie, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, într-un camion codus de un român. Migranții încercau să iasă din România, unde solicitaseră azil, ascunși printre frigidere, informează Poliția de Frontieră.
Camionul, înmatriculat în România și condus de un cetățean român, transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, frigidere pentru o societate comercială din Italia.
„În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunși în compartimentul pentru marfă, douăzeci și șase de cetățeni străini”, a transmis Poliția de Frontieră
Poliţiştii au stabilit că grupul este format din 15 cetățeni din India, 8 din Afganistan și 3 din Pakistan, majoritatea solicitanți de azil în România.
Tot miercuri, alţi 10 cetăţeni străini, care se deplasau pe jos către frontiera româno-ungară, au fost descoperiţi de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vărșand. Aceștia sunt afgani, solicitanți de azil în țara noastră.
Foto: Poliția de Frontieră