Copilul a fost lăsat în grija mătuşii de mama copilului, care era plecată la muncă în străinătate, conform unor surse judiciare citate de News.ro. Mătuşa s-a plâns că băiatul nu este cuminte, nu o ascultă, iar mama copilului i-a sugerat să îl lege, ceea ce a şi făcut.

Minorul a fost găsit de o echipă din cadrul Primăriei Hârşova, care a fost sesizată de învăţătoarea copilului deoarece băiatul ar fi lipsit mai multe zile de la şcoală, conform surselor citate.

În momentul când echipa de la Primărie a intrat în locuinţă, băiatul era într-o cameră şi avea mâinile legate cu o eşarfă, iar picioarele cu un lanţ. El le-a povestit poliţiştilor că fusese legat o singură zi.

Vineri, IPJ Constanţa a anunţat că mama minorului, în vârstă de 32 de ani, care a revenit în ţară, cât şi mătuşa, în vârstă de 22 de ani, au fost reţinute pentru 24 de ore, pentru lipsire de libertate în mod ilegal, respectiv instigare la lipsire de libertate în mod ilegal.

„La data de 16 noiembrie, la instigarea femeii de 32 de ani, femeia de 22 de ani ar fi lipsit de libertate în mod ilegal, un minor, de 10 ani, într-un imobil din oraşul Hârşova”, au precizat poliţiştii.

Poliţiştii i-au sesizat despre acest caz pe specialiştii din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (16)
Avatar comentarii

Vrajitoarea 25.11.2023, 10:46

Doamne ferește! Ce mamă! Așa educație!

Avatar comentarii

Andreeacostin1991 25.11.2023, 10:49

Fac multe prostii și copiii dar nici sa îl legi ca pe un animal nu se poate!

Avatar comentarii

Alex.59 25.11.2023, 10:55

Și uite așa se face "educație" unor copii din România... ?

Vezi toate comentariile (16)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.