Un document care îndemna tabăra Trump la o lovitură de stat după alegeri, predat anchetatorilor atacului de la Capitoliu

Comentează
Arhiva foto

Documentul a fost predat comisiei de anchetă din Congres de fostul șef de cabinet al lui Donald Trump de la Casa Albă, Mark Meadows. Acesta a spus prin avocatul său că l-a primit pe e-mail, înainte de insurecția de la Capitoliu, dar că nu a făcut nimic cu el, scrie New York Times.

Comisia Camerei Reprezentanților însărcinată cu anchetarea atacului din 6 ianuarie de la Capitoliu analizează un document PowerPoint de 38 de pagini ce detaliază o serie de planuri extreme pentru anularea rezultatelor alegerilor prezidențiale din 2020, document primit chiar înainte de insurecție și predat zilele trecute congresmenilor de către Mark Meadows, șeful de cabinet de atunci al lui Donald Trump.

Printre altele, documentul îi recomandă lui Trump să declare stare de urgență națională, pentru a întârzia certificarea rezultatelor, și susține că China și Venezuela ar fi implicate într-o operațiune prin care au controlat mașinile de vot pentru a falsifica rezultatul scrutinului câștigat de Joe Biden - acuzații demontate de oficiali.

Un avocat al lui Meadows a precizat că fostul șef de cabinet al lui Trump a oferit comisiei de anchetă documentul deoarece acesta nu a fost folosit în niciun fel. „Am oferit documentul pentru că acesta nu a fost privilegiat”, a explicat avocatul, care a precizat că Meadows a primit pe e-mail documentul și nu a făcut nimic cu el.

Phil Waldron, un colonel în retragere și o voce influentă în mișcarea de contestare a rezultatului alegerilor, a declarat vineri că el este cel care a circulat documentul printre aliații lui Trump, inclusiv printre parlamentari, înainte de atacul din 6 ianuarie. Waldron a mai spus că el nu a trimis personal documentul către Meadows, dar că este posibil ca și cineva din echipa sa să îl fi trimis fostului șef de cabinet al lui Trump.

Este neclar cine anume a pregătit acest document, dar el este destul de similar cu un alt document de 36 de pagini disponibil deja pe internet și pare a fi bazat pe teoriile lui Jovan Hutton Pulitzer, un antreprenor din Texas și un colaborator al lui Waldron.

Cert este că conținutul documentului a fost transmis mai multor congresmeni republicani în zilele dinaintea insurecției.

Pe 4 ianuarie, membrii echipei lui Waldron au vorbit cu un grup de senatori republicani și le-au comunicat acestora acuzațiile și planurile conținute de document. În ziua următoare, pe 5 ianuarie, cu o zi înainte de insurecția de la Capitoliu, Waldron a vorbit despre același lucru cu un grup de congresmeni din Camera Reprezentanților.

Informațiile disponibile nu sugerează că Meadows ar fi colaborat direct cu Waldron. Dar avocatul personal al lui Trump, Rudolph Giuliani, l-a citat pe Waldron drept sursă de informații pentru campania sa legală de contestare a rezultatelor, scrie New York Times.

Chiar dacă Meadows nu pare să fi luat măsuri în privința acestui document, el a încercat să acționeze pe baza altor teorii nedovedite privind fraudarea scrutinului, mai scrie cotidianul american.

În cinci e-mailuri trimise în decembrie 2020-ianuarie 2021, fostul șef de cabinet al lui Trump i-a cerut lui Jeffrey A. Rosen, pe atunci procurorul general interimar, să examineze acuzațiile deja demontate de fraudă în New Mexico, precum și alte teorii care susțineau că alegerile ar fi fost fraudate.

E-mailurile includeau o teorie potrivit căreia oameni din Italia ar fi folosit tehnologie militară și sateliți pentru a prelua controlul asupra mașinilor de vot din SUA, cu scopul de a fura voturile lui Trump.

Rosen nu a fost însă de acord să deschidă o anchetă în urma sugestiilor lui Meadows. De altfel, atât Rosen, cât și predecesorul său, Bill Barr, amândoi numiți de Trump, au stabilit că nu a existat dovada vreunei fraude semnificative care să modifice rezultatul alegerilor.

Dincolo de teoriile privind fraudarea și recomandările pentru Trump, documentul sugerează, de asemenea, că Mike Pence, vicepreședintele SUA, ar putea lua mai multe măsuri pentru a schimba rezultatul alegerilor, inclusiv întârzierea certificării rezultatelor. Pence a refuzat să facă acest lucru.

Această opțiune este însă similară cu cea avansată pe 4 și 5 ianuarie de locotenenții lui Trump, Giuliani și John Eastmen, dar și de fostul strateg al liderului republican, Steve Bannon.

The Guardian a scris săptămâna trecută că în noaptea de 5 spre 6 ianuarie, după ce Pence a anunțat că refuză să ia măsuri, Trump și-a presat apropiații să găsească o soluție pentru stoparea certificării în Congres.

Atacul asupra Capitoliului a urmat unui miting desfășurat în apropierea Casei Albe, la începutul aceleiași zile, în care Donald Trump i-a îndemnat pe susținătorii săi să mărșăluiască spre Capitoliu, unde erau certificate rezultatele alegerilor.

În discursul ținut atunci, Trump a afirmat, în mod repetat, că victoria i-a fost furată printr-o imensă fraudă electorală.

Patru persoane au murit în incidentele violente din 6 ianuarie, iar un ofițer de poliție a decedat a doua zi, din cauza rănilor suferite în timp ce apăra Congresul. Sute de polițiști au fost răniți în luptele care au durat mai multe ore, iar alți patru ofițeri s-au sinucis ulterior.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Cezar Ouatu si fetita lui
14:10
Cezar Ouatu a vorbit despre botezul fetiței sale, Serena. „Pentru mine contează creştinarea şi tot ce se întâmplă în acele momente”
Burlacii - Foc în Paradis
Exclusiv
14:01
Primele imagini de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Tensiuni, lacrimi și momente intime în noul show de la PRO TV
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
14:27
Trump susține că pompierii l-au dus la adăpost după atacurile de la 11 septembrie, deși nu a fost la World Trade Center: „M-au ridicat și au fugit cu mine”
14:25
Răsturnare de situație chiar înainte de lansarea Apple: cum se numește de fapt primul iPhone pliabil și prețul uriaș la care ajunge
Exclusiv
14:22
Mona Segall, detalii din culisele Asia Express 2026. Cine este echipa care a primit a doua șansă, după ce anul trecut a ratat startul
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală