Un elev din Iași a pulverizat spray lacrimogen într-un tramvai din Iași, supărat din cauza unui meci. Echipa lui a fost învinsă la un meci de handbal și acesta ar fi fost motivul pentru care a recurs la acest gest. Acum e căutat de poliție.
"Am fost sesizaţi cu privire la un incident care a avut loc într-un tramvai ce se afla în zona Agronomie (Copou - n.r.). Din primele informaţii reiese că, în cursul zilei de ieri (miercuri - n.r.), ar fi avut loc o competiţie sportivă între licee din Iaşi. După finalizarea competiţiei, elevi ai ambelor licee au urcat într-un tramvai, pentru a merge în zona de cazare. La un moment dat, un elev, probabil supărat că echipa sa a pierdut meciul - ar fi fost vorba despre handbal, din câte se pare - ar fi dat cu un spray iritant lacrimogen în tramvaiul respectiv", a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Anca Vîjiac.
În urma incidentului, mai multe persoane au avut dureri, iar elevul a fi fugit, fiind acum căutat de poliţişti, relatează Mediafax. "Avem unele indicii în ceea ce priveşte suspectul şi îl căutăm, pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat şi a lua măsurile legale", a adăugat oficialul Poliției.
Sursa foto: wikipedia.org