Adolescentul de 16 ani a ajuns la spital, sâmbătă, după ce parașuta lui nu s-a deschis complet, în timpul unui salt din avion, în zona Aeroportului Salcea, județul Suceava, scrie Monitorul de Suceava.
Adolescentul este elev al Aeroclubului Teritorial „Grigore Baștan” Suceava și a efectuat un salt de la 1.200 de metri înălțime din avionul Antonov AN-2.
Din cauză că parașuta nu s-a deschis complet, acesta a venit spre sol în mișcare de rotație, lovindu-se la aterizare. Băiatul nu a deschis parașuta de rezervă, conform procedurilor, notează Monitorul de Suceava.
„Elevul era în timpul cursului, toți elevii fac un număr minim de salturi. Copilul se afla la al treilea salt, parașuta s-a deschis asimetric, nu a reușit să o controleze și a luat contact cu solul, în rotire. Din ce ni s-a comunicat de la spital are o fisură de șold și urmează să fie externat, starea sa este stabilă”, a precizat pentru sursa citată Gabriel Andrei, directorul Aeroclubului „Grigore Baștan” din Suceava.
Minorul a fost preluat de o ambulanță SMURD și transportat la Spitalul Județean Suceava, cu politraumtisme prin cădere de la înălțime. Condițiile în care s-a produs accidentul urmează a fi investigate de specialiști.