Un individ din Vaslui a violat o femeie pe câmp, în prezența unei minore, și a fost condamnat la numai doi ani de închisoare. Sentința magistraților Judecătoriei Bârlad nu este însă definitivă, astfel că Parchetul va face, cel mai probabil, recurs.
Vasile Dodoi, din comuna Bogdănești, a fost judecat pentru că a violat o femeie de 44 de ani, ziua în amiaza mare, pe câmp, relatează vremeanoua.ro.
Pe 13 mai, femeia de 44 de ani s-a dus însoțită de o minoră, la o stână la marginea satului, ca să cumpere un miel. Individul era văcarul satului iar când copila care o însoțea s-a îndepărtat de ea, s-a năpustit asupra femeii și a siluit-o. Copila a văzut scenele de groază și a fugit în sat unde și-a anunțat mama. Localnicii au pornit spre stână și au chemat Poliția, iar Dodoi a fost reținut și apoi arestat preventiv.
El nu este la prima faptă violentă. În 2013, văcarul și-a lovit propria-i fiică cu o piatră în în cap, iar aceasta a ajuns în stare gravă, la spital. Oamenii din sat i-au cerut socoteală, iar individul s-a dezbrăcat și le-a arătat partea dorsală, arată sursa citată.
Sursa foto: Vremea Noua